Marian Aliuță (46 de ani) a evoluat timp de două sezoane în campionatul Ucrainei și a vorbit, în exclusivitate, pentru Sport pe Surse, despre adversara României. Fostul fotbalist a adus aminte de aspectele prin care naționala din grupa reprezentativei noastre se poate evidenția, dar și cum îi poate surprinde Edi Iordănescu pe ucraineni. De asemenea, ex-mijlocașul ofensiv nu s-a ferit să ofere două nume de jucători pe care nu i-ar fi ocolit sub nicio formă la momentul conceperii lotului preliminar.
În perioada anilor 2000-2002, Marian Aliuță a jucat pentru Șahtior Donețk, în campionatul Ucrainei, fix înainte ca Mircea Lucescu să semneze cu clubul ce era finanțat la acea vreme de Rinat Akhmetov.
În cei doi ani petrecuți în întrecerea internă pentru una dintre cele mai titrate formații din țara vecină României, fostul internațional român a experimentat filosofia de joc a ucrainenilor, dar și modul în care au evoluat aceștia pe toate planurile:
„În primul rând, am remarcat mentalitatea celor care joacă în fotbalul ucrainean, nu cedează, dar și organizarea. De aceea sunt unde sunt, pentru că în plin război au jucători care joacă în Europa și joacă la un nivel foarte mare. Asta se vede, în Ucraina, fotbalul a crescut foarte mult, din anii 2000 până acum. Asta s-a văzut și la echipele de tineret, de juniori, au fost și campioni europeni”, a menționat Marian Aliuță, despre fotbalul ucrainean.
Legendele fotbalului ucrainean, amintite de fostul mijlocaș. Masa musculară și ambiția, plusurile ucrainenilor
Fostul om de la centrul terenului care s-a dezvoltat în pepiniera celor de la FCSB nu a ezitat să marcheze și diferența de campionate, dintre cel al României și cel al Ucrainei. Marian Aliuță a făcut referire la câțiva foști mari jucători ai adversarei reprezentativei noastre de la EURO, dar a și enumerat punctele forte ale selecționatei țării vecine:
„Sunt jucători care au o agresivitate foarte mare, sunt foarte puternici, este un atuu mare. Au și calitate, cum au fost Shevchenko, Tymoshchuk, am și jucat cu el, pe Rebrov l-am prins cât timp era la Dinamo Kiev.
Sunt jucători foarte puternici, dar și cu o calitate tehnică foarte bună. Au determinare, simt că au forță mare, stau foarte bine în teren. Au experiență, pentru că jucătorii lor joacă la echipe bune de prin Europa”, a mai spus cel trecut și prin campionatul Republicii Moldova, acolo unde a îmbrăcat tricoul lui Sheriff Tiraspol.
Totuși, toate aceste note pozitive ale naționalei antrenate de Serhiy Rebrov pot fi combătute prin înșiruirea unor defecte la nivel fotbalistic ale celor din Ucraina. Marian Aliuță cunoaște tactica pe care ar trebui să o urmeze Edi Iordănescu în meciul de debut de la turneul final din Germania și compară adversarii noștri cu alte selecționate:
„Dau șanse și României, pentru că la un Campionat European se echilibrează lucrurile. Mai ales cu Ucraina, pentru că nu putem spune că este de nivelul Spaniei sau al Italiei. Cu Italia, au avut un penalty care nu le-a fost acordat.
Cât timp am jucat acolo am observat că pe jucătorii mari, de forță, îi poți surprinde printr-o tehnică bună pe care s-o faci în regim de viteză. Dacă vei avea un joc lent, nu vei avea șanse. Trebuie să ne concentrăm pe duelurile 1 la 1”, a adăugat fostul mijlocaș român.
Ștefănescu și Mitriță, necesari naționalei noastre, la fel cum ar fi putut fi și un alt tânăr atacant român
De asemenea, Marian Aliuță a oferit un verdict în privința neconvocării lui Alexandru Mitriță în lotul inițial anunțat de Edi Iordănescu, înaintea Campionatului European din acest an. Fostul mijlocaș român a declarat că se situează de aceeași parte cu Florin Prunea, dar a și propus alte două variante surprinzătoare care ar putea fi luate în calcul pentru turneul din Germania:
„Mitriță nu trebuie să lipsească de la echipa națională. Exact același lucru a spus și Florin Prunea. Nu mă interesează ce a fost în trecut, au fost niște probleme care l-au deranjat pe Edi.
Trebuie să te uiți valoric la jucători, după Florinel Coman, Alexandru Mitriță este cel mai bun fotbalist din România. La fel trebuia să se întâmple și cu Marius Ștefănescu, ambii ar fi trebuit să fie în lot acum.
Mă uitam și la Louis Munteanu, dar pentru că nu are experiență, mă gândesc că poate i-a fost teamă lui Edi să îl ia. Este un jucător bun și de viitor, dar ar fi putut fi pe lângă lot”, au fost cuvintele fostului mijlocaș de profil ofensiv.
Fostul jucător de la FCSB are un favorit cert pentru rolul de pivot în partida de debut de la EURO: „Valoric, este peste el”
Marian Aliuță a explicat și motivul pentru care a fost ales George Pușcaș în continuare pentru postul de atacant central, alături de Denis Alibec și a fost foarte clar atunci când a fost întrebat despre care dintre cei doi ar fi mai recomandat să înceapă ca titular contra Ucrainei:
„Pușcaș a fost convocat, pentru că a fost în angrenajul echipei naționale, dar din punct de vedere valoric este sub Louis Munteanu. Edi se bazează pe forța pe care o are George Pușcaș.
În meciul cu Ucraina, Alibec ar trebui să joace în fața lui Pușcaș. Valoric, este peste el. În primul rând, are putere, poate proteja, are fizic și are calitate tehnică mult mai ridicată decât ce are Pușcaș.”.
Cel care a îmbrăcat tricoul lui Șahtior Donețk la începutul anilor 2000 a transmis că în duelul cu Ucraina, „șansele sunt de 60%-40% în favoarea lor” și că aceștia „sunt peste noi, dar putem să îi batem prin determinare, pentru că nu aven nimic de pierdut.”. Marian Aliuță a completat cu faptul că „important este să nu pierdem, dar asta nu înseamnă că trebuie să jucăm defensiv.”.
„Tricolorii” care au „obligația” de a confirma la EURO 2024: stranierii în care ne putem pune speranțele
Fostul internațional român nu a stat deloc pe gânduri atunci când a fost rugat să facă o listă cu câțiva „tricolori” care pot realiza un turneu de final de excepție, iar așteptările lui Marian Aliuță referitoare la unul dintre fotbaliști sunt mari, bazându-se pe istoricul naționalei:
„Foarte mult a crescut și are o altă atitudine Dennis Man. Se vede că joacă în Italia, chiar dacă vorbim de Serie B. Ianis Hagi, la fel, este un fotbalist de la care am așteptări mari, a venit după perioada de accidentare, a ajuns în Spania, a jucat și nu a jucat, dar ar trebui să fie momentul lui.
Are calități deosebite, este momentul lui, exact cum a fost și tatăl lui, care a demonstrat la turneele finale. Cam așa ar trebui să fie și el acum. Cu Real Madrid am văzut ce a făcut, dar trebuie să continue pe linia aceasta. În aceste jocuri de verificare trebuie să impresioneze”, a comentat cel care s-a transferat în anul 2002 la FCSB.
Horațiu Moldovan sau Ștefan Târnovanu? Decizia pe care ar lua-o Marian Aliuță
La capitolul goalkeeper-ului român care ar fi cel mai în măsură să apere buturile naționalei noastre, Marian Aliuță a oferit un răspuns categoric, chiar dacă realitatea constanțelor în meciuri ale celor doi candidați pentru acest post din primul 11 este diferită:
„Este greu de zis că Târnovanu poate fi titular la EURO. Chiar dacă Moldovan nu joacă, se antrenează la un nivel cu mult peste fotbalul românesc și are ce să învețe. Eu cred că poate să apere și dacă nu a jucat acolo”, a concluzionat fostul mijlocaș central, în exclusivitate pentru Sport pe Surse.
Marian Aliuță a bifat cinci prezențe pentru reprezentativa țării noastre, iar în aceste partide nu a reușit niciun gol și nu a livrat vreo pasă decisivă. Fostul jucător de la FCSB și-a făcut debutul în naționala României în iarna anului 2001.
„Tricolorii” o vor înfrunta pe Ucraina pe data de 17 iunie, în meciul de deschidere al seriei de trei pe care le vor avea de disputat. Confruntarea se va juca la Munich, pe „Allianz Arena”, de la ora 16:00, ora României.