EXCLUSIV | Gigi Becali, decizie de ultimă oră, după ce a ajuns la 10 puncte de rivalele CFR Cluj și Universitatea Craiova: ”S-a terminat!”

Gigi Becali (66 de ani) a decis să nu mai reacționeze public până nu va fi sigur de câștigarea titlului. Imediat după victoria cu Universitatea Craiova, 2-0, omul de afaceri s-a ferit să dea un verdict asupra luptei pentru campionat.

”Nu vreau să cad iar în trufie, că mă bate Dumnezeu”, a spus Gigi Becali la finalul partidei de pe Arena Națională. Cu toate acestea, latifundiarul nu s-a ferit să anunțe țintele pentru sezonul viitor. Speră ca în toamnă să revină în Champions League, competiție unde FCSB nu a mai ajuns de mai bine de zece ani.

Gigi Becali: ”Nu mai vorbesc până nu sunt campion”

Aflat în postul Paștelui, omul de afaceri face eforturi pentru a limita ieșirile publice. Mai mult, Becali a decis să nu mai ofere declarații până nu va fi sigur de câștigarea campionatului.

„Nu mai vorbesc, gata, s-a terminat. Nu mai vorbesc până când sunt campion! Hai să fii sănătos!”, a reacționat Gigi Becali pentru Sport pe Surse.

Cunoscut pentru credința sa, omul de afaceri a vorbit în mai multe rânduri despre discreția publică pe care și-o impune în timpul postului Paștelui.

Becali a plâns în timpul meciului cu Universitatea

Florinel Coman a fost one-man show cu Universitatea Craiova. La final, Gigi Becali a dezvăluit că s-a rugat la Divinitate pentru binele echipei, care a echivalat cu liniștea sa sufletească.

”Mi-e frică. Pentru Dumnezeu nu e o diferență suficientă. Astăzi, am zis să-mi dea un gol, să nu mai am emoții. Că și egal dacă era, nu aveam nicio emoție. Și mi-a dat Dumnezeu gol exact la faza aia, a lui Coman.

Apoi, când a bătut cornerul am vrut să cer iar, dar am zis să nu mai îndrăznesc. Am pufnit în plâns, de bucurie, de dragostea pe care o are Hristos pentru mine. Să-ți dea 2-0 ca să nu ai emoții deloc. Am zis că trei nu ne pot da.

Știi care e treaba? Eu aveam o bucurie a trufiei. Voiam celebritatea, idolatria, atunci. Acum, n-ai cum să scapi de ele, pentru că sunt niște boli grave de care nu poți să scapi, numai că au slăbit. Doar cu gândul că o fac pentru bani. În fața lui Dumnezeu am recunoscut, mi-ai dat o afacere”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare