EXCLUSIV Fostul coleg al lui Bancu la Slatina și căpitan al naționalelor de juniori a ajuns consultant financiar în Germania. ”Fotbaliștii sunt tentați să cheltuie banii pe toate prostiile”

Ninel Corcoveanu, 35 ani, a adunat aproape 300 de meciuri în L2 și a fost coleg la loturile juvenile cu Chipciu, Papp sau Torje. A spus stop prematur carierei din rațiuni medicale și s-a apucat de consultanță financiară în Germania. Va fi în tribună marți la Munchen pentru șocul cu Olanda de la Euro!

Reconversie profesională după finalul de pe gazon

Fotbalul și viața oferă povești incredibile și desenează destine neașteptate. Este și cazul lui Ninel Corcoveanu, fost jucător de ligă secundă în România, ajuns printr-un concurs de împrejurări într-un domeniu puțin familiar sportivilor: consultanță financiară. A plecat din țară la 27 de ani, împins de la spate de o accidentare la genunchi, iar azi, după o reconversie profesională, lucrează numai la patru ace și încearcă să-și ajute clienții să gestioneze banii. În sudul Germaniei, nu departe de Munchen, orașul de vis pentru ”tricolori” deocamdată la Euro 2024.

Împreună cu Lothar Matthaus la un team-building organizat de companie

La Chiajna, nepotrivire de caracter cu un fost mare internațional”

Oltean din Bechet, a crescut la Școala lui Gică Popescu la Craiova, iar la 16 ani se întâlnea deja cu minunea: Silviu Lung, legenda Maximei, îl debuta în L2, la Minerul Motru. A ratat un transfer chiar la Universitatea, ”nu s-au înțeles cu Mititelu”, după care traseul a mers pe la Otopeni, Chiajna, Buzău, Oltul Slatina, Balotești, Farul.

Aproape 300 de meciuri în eșalonul secund și mai de peste tot câte un episod de neuitat. Cu Otopeniul a promovat în L1, sub bagheta lui Ciobotariu. N-a continuat, fiindcă iarăși l-a blocat ”Gică Popescu”. La Chiajna un moment urât: ”Un fost mare internațional nu mă avea la suflet, nepotrivire de caracter. Mă jignea cu referiri la etnie, m-a băgat într-un meci în minutul 86, m-a scos în 89”.

Corcoveanu a fost coleg cu Nicușor Bancu la Slatina, iar acum l-a urmărit cu emoție la Euro. Sursă: Profimedia

La Oltul Slatina a împărțit vestiarul cu Nicușor Bancu, singurul suspendat al României pentru meciul cu Olanda din optimile lui Euro. ”Un băiat serios, muncitor, de bun simț și talentat. Era la fel de ofensiv ca și acum, a avut în sânge treaba asta. Și avea un stâng admirabil!”, își amintește Corcoveanu.

Vindea lubeniță pe străzile Constanței, apoi căpitan la Farul!

A trecut și prin curtea lui Dinamo, iar la Farul a fost cumva împlinirea unui vis din copilărie. Mai ales că a apucat să poarte și banderola de căpitan!

”Pe când aveam vreo zece ani, veneam până la Constanța să vindem lubeniță. Dormeam pe străzi. Se întâmpla prin ‘98, ‘99. Copil fiind, mai treceam pe lângă stadion și speram că, odată și-odată, voi reuși să joc și eu pe acel teren. Și am reușit, la 26 de ani. Am jucat un tur de campionat, cu Gache antrenor, după care au apărut problemele medicale cu ligamentele”, relatează Corcoveanu.

În tricoul Farului (alb) la un duel cu FC Brașov

El a fost nevoit să spună repede stop carierei după ce, ca junior, evoluase la toate naționalele de profil, de la U15 la U19. A purtat și banderola României, iar printre colegi i-a avut pe Torje, Chipciu, Papp, Benga sau Alex Iacob. A prins și un Turneu de Elită la U17, ratat cu Anglia, Belgia și Islanda.

Căpitan de echipă la naționala U17, la un meci disputat la Plopeni: Corcoveanu e chiar lângă arbitri, primul cu tricou galben, ținând în mâini un fanion

De la aroganțe cu haine și mașini la muncitor în fabrică

Își aduce aminte că, în anii de jucător, câștiga destul de bine pentru un puști. ”Dar îmi cheltuiam banii pe prostii, în special pe haine. La 18 ani, am dat vreo 12.000 de euro și pe un Passat la mâna a doua. S-au topit! Să muncești două-trei ore pe zi, să depui efort efectiv vreo 50 de minute și să câștigi în România 15.000 euro pe lună, nu e puțin lucru. Numai că atunci când termini cu fotbalul și ajungi să iei doar vreo 1.000 euro pe lună, cu opt ore pe zi de muncă, impactul e abrupt”, spune fostul atacant.

Vremurile când tot ce zboară se mănâncă: Ninel Corcoveanu (al treilea din stânga, jos) la un trial de lot național, alături și de Torje (al treilea din dreapta, jos)

Plecat în Germania la 27 de ani, a început să muncească într-o fabrică pentru piese BMW: ”Trei ture, verificam produsele să nu fie deteriorate, transportam din depozit. Eram puțin descurajat. Realizam că încasam ceva bănuți, dar nu economiseam deloc”. Așa s-a hotărât să facă o serie de cursuri în domeniu pentru a deveni consultant financiar. Bingo!

Își dorește un proiect cu FRF pentru educație financiară

Ce sfaturi le-ar da fotbaliștilor? ”Să-și pună deoparte un minimum 10 la sută din salariu și toate primele de joc. Să se rezume la traiul cu jumătate din salariu, restul – economii și investiții. Au venit la mine și foști jucători din Liga 1 din România, să-i orientez, să le spun cum cred că ar fi mai bine pentru ei”.

Plănuiește să intre într-un parteneriat cu FRF pentru un tur de consultanță financiară la cluburi ori la naționalele de juniori: ”Am toată povestea din ambele părți ale baricadei. Și fost jucător, care cheltuiam aiurea în tinerețe. Și postura actuală, când știu cât de important e echilibrul financiar. Cred că aș putea să împărtășesc multe lucruri intersante, din care fiecare ar avea de învățat”.

Convins că eliminăm Olanda: ”Să ne bucurăm de fotbal!”

Bineînțeles, Euro nu putea lipsi din ecuație. Va fi în tribună la partida cu Olanda, pe celelalte trei le-a ratat la fața locului din cauza obligațiilor profesionale.

”Să fim mândri de acești băieți! Fotbalul dovedește din nou că are capacitatea de a uni culturi și obiceiuri diferite, ceea ce e fantastic. Se sparg niște bariere. Iar la naționala de azi, construită pe scheletul Academiei lui Hagi, admir mentalitatea puternică dovedită în Germania și dorința de a lupta până la capăt”, spune Corcoveanu.

Marți seara, va înlocui ținuta bussines cu tricoul echipei naționale a României pentru marele meci cu Olanda

Favoritul lui e Răzvan Marin. Și, pentru disputa cu batavii, în care căutăm tichetele pentru sferturile de finală, așteaptă de la națională să-și păstreze spiritul: ”Să ne bucurăm de fotbal, să jucăm fără presiune în minte. Să credem că putem să ne calificăm!”.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare