Ajutorul divin a fost invocat în permanenţă de familia Iordănescu. După „tata Puiu” şi nelipsitele iconiţe de pe banca naţionalei, a venit rândul lui Edi să se roage pentru rezultatele bune ale României la EURO 2024.
Credinţa şi pioşenia lui Iordănescu junior au contribuit la rezultatul fabulos obţinut de tricolori în faţa Ucrainei, scor final 3-0.
Edi a fost la biserică, iar preotul a mers în cantonament
Înainte de debutul naţionalei la turneul final din Germania, selecţionerul nostru a mers la biserica din Wurzburg, locul de cantonament al României. Este vorba despre Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Apostol Andrei”, care a fost înființată acum mai bine de 25 de ani.

Duhovnicul românilor care locuiesc în micuţa localitate bavareză se numeşte Ghelasie Păcurar. Edi Iordănescu l-a vizitat înainte de meciul cu Ucraina, dar şi preotul a fost în catonamentul naţionalei pentru a le oferi binecuvântare jucătorilor.
George Ţucudean l-a trimis la hotelul tricolorilor
George Ţucudean, fost jucător în naţionala României, acum retras din activitate, este omul care l-a pus în legătură pe parohul Ghelasie Păcurar cu staff-ul naţionalei. Cei doi se cunosc din Arad.
„Eu sunt prieten cu părintele de la biserica ortodoxă din Wurzburg. I-am şi spus înainte de EURO: Părinte, mergi în cantonament, să torni un camion de aghiasmă peste jucători. Să le ajute Dumnezeu! A funcţionat. Preotul a mers la echipă înainte de meciul cu Ucraina. Acum, n-am mai vorbit cu el, dar cred că va face acelaşi lucru şi înainte de partida cu Belgia, să păstrăm tradiţia”, a spus George Ţucudean pentru Sportpesurse.ro.

Fostul atacant, care are 3 goluri în 10 selecţii la echipa naţională, va merge în Germania, pentru meciul cu Belgia.
„Mă duc la meciul cu Belgia, sper să mă întorc cu o calificare de acolo. Să nu mai avem emoţii cu Slovacia. Le trimit şi eu încurajări cum pot, ţin legătura cu Edi Iordănescu, am vorbit cu el prin mesaje după meciul cu Ucraina”, a mai punctat Ţucudean, care a adăugat că Denis Drăguş l-a impresionat:
„Eu îl cunosc pe Drăguş din perioada în care eram amândoi la Farul. Îmi aduc aminte că pe vremea aia dribla prea mult, îi spuneam să mai paseze, era precipitat. Acum, se vede că e matur în joc, liniştit mental. Cred că poate ajunge mai sus decât Trabzonspor”.
Secretul succesului lui Edi, dezvăluit chiar de tatăl său
Mândru de fiul său, Anghel Iordănescu a detaliat secretul succesului din debutul naţionalei la EURO 2024.
„A fost o lecție de fotbal, una pe care Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, și Lucian Burchel, directorul Școlii de Antrenori, ar trebui să o prezinte ca pe o lecție de fotbal pentru cursanții de la Școala de Antrenori!
Eu vorbesc acum ca fost antrenor al echipei naționale: luni seară am asistat la o lecție tactică, așa am ajuns la un asemenea rezultat. Chiar dacă adversarii au construit în unele momente, echipa noastră a dominat la toate capitolele: tactică, abordare, condiție fizică.
De data asta jucătorii au respectat planul tactic și nu a fost vorba numai despre o apărare bună, am avut contraatacuri cu ieșiri în bloc, am ajuns la finalizare în multe rânduri. A fost un tablou complet. Poate că în alte meciuri am întâlnit adversari mai slabi cu care am fost foarte buni în atac.
De data aceasta am văzut o echipă completă, una care nu a lăsat spații, a ținut blocul defensiv sus. La un turneu final să faci presingul agresiv pe care l-am făcut noi! Așa am și marcat primul gol, cu o recuperare după un presing făcut în treimea adversă. Am fost un suporter fericit, așa cum au fost alți treizecișicinci de mii în stadion”, a spus Anghel Iordănescu pentru fanatik.ro.