Demiterea lui Marius Șumudică de la Rapid este anticipată de o mare glorie a Giuleștiului. Rică Răducanu e convins că rezultatele modeste vor fi puse pe seama tehnicianului din acest moment.
Demiterea lui Marius Șumudică de la Rapid, anticipată de o mare glorie a clubului: „O să-i zic lui Dan Șucu să nu îl dea afară!”
Totuși, Rică Răducanu nu își dorește un asemenea scenariu. Fostul mare portar e de părere că Marius Șumudică va face treabă excelentă la Rapid, în măsura în care Dan Șucu îi va acorda suficient timp.
Mai mult decât atât, Răducanu e convins că rezultatele întârzie să apară și din cauza ghinionului, dar situația s-ar putea schimba foarte repede la clubul său de suflet.
„Cât despre Șumudică, eu le spun acționarilor să nu-l schimbe. Să mai aibă răbdare cu el că îi va surâde norocul. Are ghinioanele astea acum, mie îmi pare rău de tot de el. E nebun, e rapidist de-al nostru și-l va durea sufletul mereu de soarta echipei. Sunt sigur că suferă enorm și se asteaptă și el la o schimbare.
Vă spun, el va face cât de mult poate pentru soarta echipei. Schimbarea antrenorilor, bucuria nebunilor…I-am spus și lui Copos să se întoarcă, dar nu a mai vrut. Mi-a spus ceva de genul…«Ce ai mă, vrei să mă doară capul?…Acum sunt bine si linistit!»”, a declarat Rică Răducanu, în exclusivitate pentru Sportpesurse.ro.
Ce a declarat Marius Șumudică după eșecul suferit de Rapid cu FC Botoșani
„Două reprize diametral opuse, în prima repriză am controlat jocul, am avut niște ocazii rarisime, nu am reușit să marcăm. După care, începem repriza foarte prost, marchează, 1-0. După care redeschidem și e clar că și-au creat foarte multe spații. Nu am reușit să egalăm și fotbalul te pedepsește.
Trebuie să marcăm la situațiile pe care le avem. Dacă nu marchezi, nu ai cum să câștigi. (n.r. întrebat dacă i-a băgat pe jucători în ședință în vestiar, după finalul jocului) Am fost foarte calm, o să aflați zilele viitoare.
Mai contează cu cine joci? Orice meci e greu și orice se poate întâmpla. Vedeți și dumneavoastră, dacă pierzi un meci ești la retrogradare, câștigi un meci, ești aproape de play-off”, a spus Marius Șumudică la finalul meciului FC Botoșani – Rapid 2-0.
Ce a avut de spus căpitanul Cristi Săpunaru după înfrângerea cu FC Botoșani
„Am dominat prima repriză, trei ocazii de gol, suferim acel gol dintr-o deviere. Am atacat steril. Am ocazia să fac 1-1, nu facem 1-1, primim gol pe contraatac, s-a terminat 2-0.
M-am săturat să se întâmple așa, trebuie să ne asumăm și noi jucătorii. Și-au asumat numai antrenorii, conducătorii, trebuie să ne asumăm și noi. Așa, nu văd nicio ieșire.
Dacă nu ne asumăm și nu ne trezim și nu începem să băgăm piciorul, nu avem nicio șansă. Ședința noastră, am încercat să vedem care este soluția să ieșim din această criză. Suferim goluri stupide, nu reușim să marcăm”.