Cu doar patru zile înainte debutului la Euro, Deian Sorescu vorbește despre parcursul său de la puștiul ambițios din Moldova Nouă până la tensiunea și emoția primului său turneu final
Deian Sorescu, mărturii înaintea marii provocări a carierei
Dacă există un jolly-joker în lotul României de la Euro, acela e Deian Sorescu. Fundaș sau mijlocaș lateral pe ambele flancuri, bănățeanul de 26 de ani lasă impresia că și în poartă dacă l-ai pune ai putea descoperi o fibră secretă de Neuer. A trecut în viață prin multe cumpene, le-a depășit cu capul sus, iar destinul îl recompensează acum cu șansa unui European de gală. Să-l ascultăm, așadar, pe băiatul din Moldova Nouă ajuns în fața celei mai mari provocări din carieră!
”Nu regret nimic din ce am trăit până acum”
– Deian, azi ești în pragul primului tău European. Te cuprinde nostalgia când te gândești la începuturile tale grele, la Moldova Nouă, la Giarmata, la Electrica?
Cu siguranță! Sunt mândru de ceea ce am realizat în toată această călătorie. Și nu uit că am traversat inclusiv momente delicate, când eram hotărât să mă las de fotbal. Nu regret însă nimic. E frumos ce am trăit până acum, una peste alta. Gândește-te: un puști ambițios plecat de la Moldova Nouă ajunge căpitan la Dinamo și în lotul pentru Euro. O mândrie! Mă bucur pentru familie, pentru mama, pentru tata, cei mai mari susținători ai mei!
– Vor veni să te vadă la Euro?
Bineînțeles! Tata e cel mai fericit, că nu trebuie să zboare cu avionul, de care îi e teamă. E șofer pe TIR. Nici în Turcia n-a reușit să ajungă la mine, că e drum mai lung. A fost însă în Polonia, la meciuri ale naționalei disputate la București.
”Gândește-te! Un puști ambițios, ajuns la Euro!”
– Aventura ta la națională a trecut și prin două ratări monumentale, care puteau rescrie altfel istoria lui Deian Sorescu și poate a reprezentativei. Șanse rarisime irosite într-un amical de gală cu Anglia și în barajul blestemat cu Islanda. Cum ai trecut peste ele?
Au fost într-adevăr faze în care puteam lua alte decizii. Dar trebuie să treci inclusiv peste astfel de momente. Cu Anglia a fost a doua mea partidă la națională. Am jucat fundaș dreapta și am avut un adversar foarte greu, pe Rashford. Dar un prilej perfect să-mi verific nivelul, dacă mă pot lupta la nivel mare. Cred că am avut un meci reușit atunci, per total. M-am ales la final și cu tricoul lui Rashford.
– Colecționezi echipament de la adversari ori al tău?
Păstrez orice tricou de la națională. I le trimit lui tata și le aranjează frumos la păstrare. Am reușit să fac rost și de Ronaldo, și de la Dybala!
– Când, că n-ai jucat niciodată împotriva lor?
L-am rugat pe Drăgușin să-mi aducă. Era coleg cu ei la Juve, nu? M-a ajutat Radu, inclusiv cu autografele lor!
“Grupul a compensat slăbiciunile individuale de moment”
– Ai asistat de pe bancă la finalul de infarct din preliminarii cu Elveția, acel 2-2 smuls în ultimele secunde. Cum ai trăit clipele alea nebune?
O bucurie fantastică! Un rezultat obținut cu șansă, dar și rodul încrederii unui grup unit și solid mental. Asta s-a observat și în alte momente pe durata campaniei. Poate unii dintre noi am suferit pe parcurs, am trecut și prin perioade mai nefaste, dar grupul a compensat o slăbiciune individuală de context.
– Sunt convins că ai apucat să vezi documentarul despre calificarea naționalei. Există acolo episoade emoționante relatate de colegii tăi, din copilărie, din adolesvență, drumul dificil spre vârf. Tu cu ce ai fi completat tabloul?
Clar, cu episodul când am vrut să renunț la fotbal, despre care v-am zis și la începutul interviului. A fost o poveste care m-a întărit extraordinar și m-a motivat să merg, până la urmă, mai departe, ca să demonstrez că nu-și aveau locul în viața și cariera mea jigniri la adresa familiei și o lipsă de încredere totală în forțele mele.
“M-au jignit, decizii care mi-au afectat familia”
– Despre ce e vorba concret?
Mă refer la atitudinea urâtă a unor conducători de la Timișoara. A fost trecerea de la prima echipă a lui Poli la cea secundă. Ionuț Popa, Dumnezeu să-l ierte!, a căutat să mă susțină cu toate puterile lui, dar au venit de sus decizii care mi-au afectat familia, nu doar pe mine. Oameni care m-au marginalizat, au vrut să scape de mine. Am ajuns în acea perioadă și la probe în Danemarca. Un copil de 16-17 ani, printre străini, cu șase-șapte colegi într-un apartament, nu prea ne înțelegeam între noi. Stăteam noaptea de vorbă cu părinții, plângeam și le transmiteam că nu mai rezist. Că trebuie să spun ”stop”!
– Uite însă că ai răzbit, iar acum ești în fața primului tău European. Ce poveste, nu?
Da! Nu există seară în care să nu-mi fac rugăciunea, să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru ce mi-a oferit, pentru sănătate! Sunt un tip credincios, dar nu în sensul de a merge foarte des la biserică, fiindcă timpul, ca sportiv, nici nu prea îți permite. Sunt credincios cu gândul, cu fapta! Și sper să ne ajute să realizăm un Euro de vis, să ne bucurăm cu toții pentru acest turneu final!
“Mihăilă e pus mereu pe glume”
Hai să trecem și prin câteva secrete ale naționalei înainte de primul meci cu Ucraina! Cine e cel mai zăpăcit coleg de la lot?
Mihăilă, olteanul meu preferat! E pus mereu pe glume, i se răspunde la fel, nu ne supărăm niciodată.
Cel mai simpatic?
Toți suntem simpatici! Na, zic și eu așa, să nu se supere cineva!
Gurmandul numărul unu?
Nedelcearu! Dar nu în sens negativ, ci pentru că, deși e poate mai pofticios, respectă de fiecare dată cu strictețe un meniu potrivit, știe cât și când să mănânce corect. Nu vedeți că e un ”tanc”?
”Burcă, Nede, Drăgușin și Pușcaș. Forțe!”
Cel mai puternic?
Aici sunt patru băieți: Burcă, Nede, Drăgușin și Pușcaș. Fundașii și atacantul! E normal, fiindcă sunt niște posturi care solicită mult mai mult din punct de vedere fizic.
Cel mai certat cu timpul?
Denis Alibec.
Cum ai proceda dacă ai da nas în nas cu un extraterestru?
Aș rămâne cu gura căscată și m-aș apuca să-l analizez, să înțeleg ce e cu el!
“Nu umblu după haine de firmă”
– În ce țară ți-ar plăcea să trăiești, în afară de România?
Italia! E visul meu să pot și juca acolo cândva!
– Ce stil vestimentar te caracterizează?
Simplu! Nu umblu după haine de firmă. Important e să mă simt comod.
– Pe o scară de la 1 la 10, cât de rău te enervezi într-un meci?
10! Nu sar la bătaie, dar alerg, depun efort, îmi sprijin colegii. N-am mamă, n-am tată pe gazon! E ceea ce apreciez cel mai mult și la un coleg: atitudinea, determinarea, să fie muncitor, dedicat grupului. Adică așa cum sunt eu!
”Ce încărcătură la Viitorul – Dinamo, când am evitat barajul!”
– Cel mai intens moment trăit ca fotbalist?
Căpitan la Dinamo, meciul cu Viitorul, când am evitat intrarea în baraj. O partidă cu o încărcătură formidabilă!
– Crezi în miracole?
Da! Chiar și în cele care se pot petrece în Germania. Să o luăm pas cu pas, ne gândim pe rând la fiecare meci în parte, iar minunea nu e interzisă nimănui.
17 selecții la lotul național a adunat Deian Sorescu: n-a înscris încă niciun gol pentru România
123 de meciuri a jucat Deian Sorescu în prima ligă pentru Dinamo, semnând 23 de goluri
18 partide a adunat Sorescu la FCSB în L1 în perioada ianuarie – mai 2023: a marcat de două ori
