Neil Lennon (53 de ani) este liber de contract în momentul de față, după despărțirea de Rapid, din august 2024.
Neil Lennon, informații din Scoția despre Ianis Hagi și transferul lui Darius Olaru la Rangers
Ianis Hagi a revenit la prima echipă a lui Rangers, însă tot nu intră în planurile lui Philippe Clement. În ultimele două meciuri, internaționalul român nu a prins niciun minut, însă Neil Lennon susține că mijlocașul are valoare și este pe placul său.
Totodată, Neil Lennon a fost întrebat și despre posibilitatea unui transfer al lui Darius Olaru la Rangers, așa cum s-a vehiculat în ultimele săptămâni în presa din Scoția.
„Nu știu exact care este situația lui Ianis Hagi la Rangers. Da, este un jucător bun. Nu sunt sigur însă care este starea lui fizică actuală. În ceea ce îl privește pe Darius Olaru, este un jucător foarte bun, Cu siguranță, i-ar face pe cei de la Rangers mai buni, dar Celtic este foarte puternică și joacă grozav în acest moment„, a spus Neil Lennon, pentru Sportpesurse.ro.
Chestionat și despre situația sa actuală, Neil Lennon a dezvăluit că va reveni pe bancă doar în momentul în care va primi o ofertă pe placul său: „Voi reveni când primesc o ofertă corectă. Nu țin neapărat să antrenez în Scoția„.
Clauza lui Darius Olaru, peste puterile celor de la Rangers
În schimbul lui Darius Olaru, Gigi Becali vrea să primească 5 milioane de euro, atât cât este clauza de reziliere a mijlocașului sosit de la Gaz Metan Mediaș în 2020. Această sumă nu este una exagerată, mai ales după ultimele evoluții ale fotbalistului, însă scoțienii sunt de părere că Rangers nu poate suporta acești bani, la ora actuală.
Cu toate acestea, Phillipe Clement a primit asigurări din partea clubului că va avea banii necesari să aducă anumiți jucători în iarnă, iar acum rămâne de văzut dacă Darius Olaru figurează pe lista sa.
„Având în vedere că au fost cheltuite sume de genul 3,5 milioane de lire sterline pe jucători precum Nedim Bajrami, 4,2 milioane de lire sterline nu ar părea prea mult dacă Rangers îl vrea cu adevărat pe Darius Olaru„, au scris scoțienii.
Tot din cauza problemelor financiare ale celor de la Rangers a avut de suferit și Ianis Hagi. Fotbalistul a fost forțat să renunțe la clauza prin care i se mărea automat salariul în acest sezon și a fost trimis la echipa a doua.