Ștefan Târnovanu (24 de ani) a fost eroul FCSB-ului în partida cu PAOK Salonic, victorie cu 1-0 pentru campioana României, în Grecia. Goalkeeper-ul roş-albaştrilor a primit titlul de „omul meciului” şi de la presa elenă.
Criticat pentru câteva evoluţii din Superligă şi ameninţat cu aducerea lui Lukas Zima, de la Petrolul Ploieşti, portarul celor de la FCSB a făcut jocul vieţii împotriva formației lui Răzvan Lucescu. Paradele şi reflexele sale au asigurat o victorie obţinută în inferioritate numerică.
Drama lui Ștefan Târnovanu
Apropiaţii lui Târnovanu spun că elevul lui Charalambous joacă şi în numele tatălui. Florin Târnovanu, părintele lui Ştefan, a murit în 2021. Goalkeeper-ul îi datorează cariera de fotbalist tatălui său. A fost omul care l-a dus la fotbal, la Iaşi, şi care a insistat ca fiul său să devină jucător profesionist.
O povesteşte Flavius Stoican, antrenorul care l-a debutat pe Ștefan Târnovanu în Liga 1, la Poli Iaşi.
„L-am văzut din prima pe Ştefan că ar putea ajunge un portar mare, de asta l-am şi promovat. Este un jucător cu un potenţial fantastic, a muncit enorm ca să ajungă aici.
Anticipez o carieră lungă în cazul lui. Îmi amintesc cât de mult şi-a dorit tatăl său ca Ştefan să devină un portar bun, să ajungă fotbalist. Tatăl lui Târnovanu a venit la mine şi mi-a spus: << Luaţi-l şi faceţi din el portar! Procedaţi cum credeți dvs. de cuviinţă. Vi-l las pe mână. Dacă nu devine fotbalist, îl iau cu mine la muncă!>>.
Apoi, după o perioadă, am aflat că tatăl lui Ştefan a murit. Era un om simplu, muncitor, şi-a dorit ca fiul lui să ajungă jucător profesionst. Cred că l-a văzut puţin superficial, de asta a şi intervenit”, a afirmat Flavius Stoican pentru Sportpesurse.ro despre bărbatul care a decedat în 2021.
FCSB l-a cumpărat pe Ştefan Târnovanu de la Poli Iaşi cu 200.000 de euro. Patronul campioanei a dezvăluit că-i va mări salariul titularului dintre buturi. De asemenea, Târnovanu va primi şi un apartament din partea lui Gigi Becali.
Târnovanu a simţit presiunea din meciul cu PAOK
La finalul meciului PAOK Salonic – FCSB, 0-1, Ștefan Târnovanu și-a felicitat colegii pentru determinarea pe care au arătat-o după eliminarea lui Darius Olaru.
„Dacă nu primesc gol, sunt foarte mulțumit. Nu știu dacă eu sunt omul meciului, habar n-am. Nu asta e important. Ce e important este că legăm două victorii în Europa, nu am primit gol (cu PAOK, n.r.) și asta mă bucură cel mai mult.
Au pus o presiune mare și publicul i-au împins de la spate, au fost și zece minute de prelungiri, dar am făcut față și sunt foarte fericit.
Nu suntem nici primii nici ultimii care se apără așa. Dacă v-ați uitat la Arsenal cu City (Manchester City, n.r.) de acum câteva zile, Arsenal s-a apărat ca la handbal după ce a rămas cu un om în minus”, a afirmat portarul FCSB-ului.