EXCLUSIV Bogdan Mara, detalii calde de la CFR Cluj: ”Hoban și Dican vor conduce echipa cu FCSB. Dan Petrescu vrea să-și ia o vacanță”. Ce se întâmplă cu Bârligea și Manea

Directorul sportiv al ardelenilor anunță că staff-ul interimar va sta pe bancă și la partida cu FCSB din week-end. E posibil ca Dan Petrescu să nu accepte să preia echipa decât din vară

Dan Petrescu întârzie la negocierile cu Varga

Rămasă fără antrenor după demisia lui Adrian Mutu, CFR Cluj așteaptă tratativele directe Dan Petrescu – Neluțu Varga. Deocamdată, e cert că binomul interimar Ovidiu Hoban – Francisc Dican va conduce echipa și la derby-ul cu FCSB, programat duminică seara, în Gruia. E ultima șansă minusculă de care se leagă CFR pentru a mai stopa cursa spre titlu a liderului. Deac și compania caută să reducă la șapte puncte ecartul față de bucureșteni. Ar fi singura opțiune spre a mai întreține vii calculele matematice la locul 1 pentru cele șase runde finale ulterioare.

Neluțu Varga a pompat în 2023 aproape 20 de milioane euro în CFR pentru a-i permite să respire în conturi

Se va pune la masă cu patronul”

Petrescu va mai întârzia câteva zile în Coreea. Trebuie să-și închidă acolo toate lucrurile cu Jeonbuk spre a nu fi nevoit să se mai întoarcă pentru alte detalii. Exclus să fie pe bancă la partida cu FCSB!”, spune directorul sportiv al lui CFR, Bogdan Mara.

Oficialul continuă: ”Se derulează tot felul de scenarii în spațiul public. Realitatea e că, după ce va reveni în țară, Petrescu se va pune la masă cu patronul pentru a vedea la ce concluzie ajung. Știu că Dan ar vrea să-și ia și o scurtă vacanță după experiența din Asia. Dar asta nu înseamnă că lucrurile nu se pot regla altfel la discuția cu domnul Varga”.

Ultimul în campionat, fără victorie de două luni

Dan Petrescu a fost dat afară de la Jeonbuk în urma unei serii dezastruoase la începutul sezonului. Echipa e pe ultimul loc după șase etape, cu numai trei remize obținute.

Clubul a făcut ceea ce trebuia. Nu doar rezultatele au fost groaznice, ci și atmosfera de la echipă. Pe măsură ce jocul neconcludent a continuat, fotbaliștii și-au pierdut încrederea. În club au apărut îndoieli cu privire la Dan Petrescu, care nu avea o direcție clară”, pasaj din presa coreeană

Bursucul” a ajuns în Coreea vara trecută și a adunat 38 de partide pe banca lui Jeonbuk. A colectat 16 victorii, 11 remize și 12 înfrângeri. Petrescu nu mai obținuse un succes din 14 februarie, de la un 2-0 cu Pohang Steelers în Cupa Campionilor Asiei. De altfel, avea să fie unica victorie repurtată în 2024, din 10 meciuri oficiale!

Bârligea și Manea – OK, revin Kresic, Mogoș și Ajeti”

Pentru CFR vin și vești bune la pachet din cabinetul medical. Asta după ce, la defilarea cu Rapidul, 4-1, Bârligea (hat-trick) și Manea au părăsit terenul accidentați în ultimul sfert de oră al disputei din Giulești. Primul a ieșit de pe gazon chiar purtat pe targă.

Cristi Manea a fost întrebat de transferul la Galatasaray. ”Voi da tot ce am mai bun”
Cristi Manea va reveni după accidentarea suferită cu Rapid

Au făcut separat, dar revin normal la antrenamente. Din fericire, n-a fost nimic grav, care să necesite o pauză mai lungă. Vor fi apți pentru meciul cu FCSB”, a punctat Mara.

El susține că vor reveni inclusiv Kresic, Mogoș și Ajeti. Ei au absentat în ultimele săptămâni din cauza unor leziuni. Lipsa celor trei a fost invocată deseori și de Adrian Mutu, care a acuzat în repetate rânduri problemele medicale din vestiar, înainte să renunțe la postul de la CFR.

30.000 de euro pe lună ar urma să fie salariul lui Petrescu la CFR Cluj, ceea ce l-ar face cel mai bine plătit tehnician din Liga 1

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare