Duminică seara, Hermannstadt a trecut cu scorul de 2-0 de FCSB, în etapa cu numărul 7 din Superliga.
Dragoș Iancu: „Mister ne-a cerut sa avem încredere în noi”
Hermannstadt a profitat de momentul greu traversat de FCSB și a reușit să se impună în fața propriilor suporteri chiar împotriva campioanei României din sezonul trecut. La acest rezultat a contribuit și Dragoș Iancu, fotbalistul care a intrat pe teren în minutul 66, în locul lui Ciprian Biceanu.
„A fost un meci greu, cu o echipă bună căreia îi place să aibă mingea. După ce am înscris, ne-am retras și noi, dar am stat bine în defensivă și fiecare și-a făcut treaba foarte bine. Ca dovadă, ei nu au avut ocazii de gol, iar pe final am reușit să îi prindem și să mai marcăm o dată.
Mister (n.r. Marius Măldărășanu) e foarte apropiat de jucători. Ne-a cerut să avem încredere în noi, pentru că avem jucători cu calitate, și să dăm totul. Noi sperăm să prindem play-off-ul și vreau să le mulțumesc suporterilor pentru sprijinul acordat și să ne susțină în număr mare și la celelalte meciuri.
(n.r. cum reușesc echipele mai slab cotate să se mobilizeze cu FCSB) Cred că și publicul este un factor important, deoarece FCSB umple stadioanele la orice deplasare și fiecare fotbalist încearcă sa dea 100% cu ei”, a spus Dragoș Iancu, pentru Sportpesurse.ro.
Gigi Becali a spus că FCSB nu are valoare
„Prima cauză a fost arbitrul, gol valabil anulat. A doua e că nu mai ştie omul cum s-o dea cu voi. Când alegeam ce să joc, spuneați că şi Europa contează, şi competiţia internă e importantă, că alerg după doi iepuri.
Fac ca dumneata atunci (n.r. – către moderatorul Radu Naum). Nu avem valoare, toată echipa. Ai văzut vreun jucător valoros, poate Lixandru s-a mai mişcat. Edjouma ajunge acolo. Pe urmă, Popa… dă, bă, gol, dacă eşti atacant. Şi cum l-am scos pe Ngezana, l-am băgat pe Chiricheş, eu le-am zis că am emoţii deja, când văd mingea acolo la el. Eu le-am zis să jucăm cu Kiki, cu Lixandru fundaş central, că mi-e frică de Chiricheş.
Dacă dai cu călcâiul la adversar, ce concentrare? Primul gol e al lui, al lui Chiricheş. Al doilea gol, laşi mingea la adversar să dai gol. Nu Chiricheş e de vină, noi trebuia să dăm două goluri, dar nu avem valoare. Văd că Panţâru… să mă conving eu, să joace.
Ce Târnovanu, aveți dreptate, am avut mare noroc, da, da, a fost foarte bun. M-am uitat pe clasament. Dacă batem Botoșaniul, facem puncte cât Rapidul. Ce mare nenorocire e? Spuneți că e pe ultimul loc… Lasă, să fie pe ultimul loc.
Lasă, că mă duc şi eu pe la echipă, vreau mişcare pe teren. Avem valoare, dar mai râd şi eu. Eu nu vreau 2 minute să ţin posesia, eu vreau în 2 minute să am ocazii de gol, vreau mişcare pe teren, vreau joc rapid. Vreau s-o ţin 20 de secunde, dar să joc în viteză.
Eu o să le zic: Mişcaţi-vă pe teren! Dacă nu le zice antrenorul. Ce să fac acum? Dacă mă calific cu Lask Linz, o să plângi şi mai tare. Noi aveam gol valabil, iar el, Decebal (n.r. – Rădulescu, jurnalist invitat la Digisport), stai că-l trage de tricou…
Dar, ce, trebuie să vorbesc cu Charalambous în timpul meciului? Eu mă sfătuiesc cu antrenorii la schimbări. Am avut mare încredere în Octavian Popescu, că face, că drege. Şi Tănase… dai numai mingea în spate. Fotbalul se joacă în faţă. Ăsta e fotbalul românesc, nu există valoare.
Păi, dacă echipa care a câştigat campionatul, ajunge la Sibiu să piardă cu 2-0. Ce valoare are FCSB-ul? Am dat 1,3 milioane pe un fotbalist, care nici nu e fotbalist. Ei joacă la echipele mici, când ajung la FCSB… O s-o scoatem noi la capăt până la urmă. Se descurcă el Tănase… Zic şi eu așa… că n-au valoare. Ni s-a anulat golul, asta e important”, a spus Gigi Becali la Digisport.