Eugen Neagoe ne dă din nou emoții. Probleme medicale pentru antrenorul de la FC Buzău după dezastrul cu CFR Cluj

Eugen Neagoe a acuzat o stare de rău și astfel nu s-a prezentat la flash-interviul programat la finalul meciului CFR Cluj – FC Buzău 6-0, iar în locul său a venit antrenorul cu portarii, Bogdan Pârvu.

Eugen Neagoe a acuzat noi probleme medicale, la scurt timp după încheierea meciului CFR Cluj – FC Buzău 6-0

Cel mai probabil, tehnicianul a resimțit din plin la nivel emoțional modul în care s-a desfășurat partida din Gruia și există posibilitatea ca el chiar să își anunțe demisia în viitorul apropiat, bineînțeles după ce va depăși acest episod neplăcut.

„Da, domnul profesor nu se simte foarte bine, de aceea sunt eu aici. Sper să nu fie ceva grav, pentru că domnul profesor a mai avut niște probleme în ultima perioadă. Adevărul e că e greu de digerat ce s-a întâmplat astăzi, n-am pățit în toată cariera și am ceva ani de Liga 1.

Trebuie să trecem peste și să vedem pe ce drum o luăm de mâine încolo. Nu mai putem continua în ritmul ăsta. Cred că avem niște jucători cu calitate, dar nu sunt ei. Trebuie să schimbăm neapărat ceva. Nu aș vrea să intru în detalii (n.r. despre problemele de la club).

Eu cred că începutul jocului și-a pus amprenta asupra rezultatului, cu penalty la prima lor fază de atac, imediat golul doi și s-a rupt jocul. Eu, sincer, sper să vină un moment zero la echipa asta și să sperăm și să tragem până în ultima etapă”, a spus Bogdan Pârvu la finalul meciului CFR Cluj – FC Buzău 6-0, citat de digisport.ro.

Reamintim că în vara anului 2019, la început de sezon, când era antrenor la Dinamo, Eugen Neagoe a suferit un episod cardiac cu ocazia unui meci disputat de „câini” pe Arena Națională în compania celor de la Universitatea Craiova.

Există în prezent probleme foarte mari la clubul din Crâng

Revenind în prezent, cu doar câteva zile înainte de această partidă jucată de FC Buzău la Cluj-Napoca, Lucian Romașcanu, președintele Consiliului Județean Buzău, a transmis în mod public faptul că există mari probleme cu finanțarea echipei din Crâng, motiv pentru care sunt șanse destul de mari ca antrenorul principal să își anunțe în scurt timp plecarea.

„(…) Pe lângă această situaţie este şi situaţia antrenorului Eugen Neagoe care vrea să plece, nu se mai simte motivat, o să avem o discuţie cu dumnealui astăzi, cel târziu la începutul săptămânii viitoare, să vedem care este calea de urmat. Dacă pleacă, suntem în situaţia de a găsi un nou antrenor care să ne ajute să scăpăm de retrogradare, plecarea înseamnă alţi bani şi este destul de complicat.

În cazul în care nu reuşim să facem rost de aceşti bani, bani privaţi, pentru că, repet, şi CJ şi Primăria şi-au achitat obligaţiile, atunci probabil clubul va fi penalizat de Federaţie mergând până la retrogradarea, noi CJ şi Primăria ne-am angajat să finanţăm având ca obiectiv salvarea de la retrogradare, atunci, conform legilor, nici CJ şi nici Primăria nu vor mai putea finanţa Gloria Buzău de acum înainte. Suntem în această situaţie şi am vrut să informăm pe toată lumea, pentru că sunt tot felul de declaraţii neasumate în piaţă”, a spus el, citat de news.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare