Eugen Neagoe, atac furibund după FC Buzău – Poli Iași 2-0! Antrenorul nu s-a mai abținut: „Se trezește un băiat de pe stradă să scrie”!

Eugen Neagoe (57 de ani), „principalul” celor de la FC Buzău, a făcut iureș la declarații, ulterior duelului cu Poli Iași, câștigat de nou-promovată, scor 2-0. Ricardo Matos este cel care a marcat ambele goluri ale buzoienilor în etapa #18 a SuperLigii, în minutele 9, respectiv 72. A doua reușită a venit în urma unei lovituri de pedeapsă.

„Geană” a analizat meciul cu formația din Copou, arătându-se mulțumit de evoluția fotbaliștilor săi în fața propriilor fani. Totuși, după cum am menționat anterior, antrenorul a avut critici serioase de adresat.

Eugen Neagoe n-a mai rezistat, în urma victoriei înregistrate de FC Buzău în fața lui Poli Iași: „S-a băgat și el în seamă, nici nu știu cine e!”

Tehnicianul celor de la FC Buzău a opinat că dăruirea elevilor lui a contat enorm contra ieșenilor lui Emil Săndoi, dat fiind faptul că suprafața de joc le-a pus probleme ambelor echipe. Eugen Neagoe a recunoscut: trupa buzoiană a avut și noroc în etapa cu numărul 18.

A trecut apoi la a-l critica pe jurnalistul care a transmis că mandatul său la FC Buzău va ajunge la final în cazul unui nou eșec. Neagoe nu a pierdut, iar din discursul său a putut fi desprinsă ideea că nu s-ar fi pus problema demiterii lui nici dacă ar fi cedat cu Poli Iași.

„Este o victorie extraordinară, pe un teren greu. Când muncești, când te dăruiești, sigur că poți să câștigi. Am avut puțină șansă, pentru că și ei au avut ocazii. Ăsta este fotbalul. Cum am avut în alte jocuri o evoluție foarte bună și nu am câștigat, azi am avut dorință, am avut ocazii, dar cred că victoria este incontestabilă. Pentru treaba asta, le-am dat și o zi liberă.

(n.r. S-a pus problema să plecați?) Se trezește un băiat de pe stradă să scrie că e ultimul meu meci la Buzău. Păi el știe când plec eu de aici? S-a băgat și el în seamă, nici nu știu cine e băiatul ăla! Urât! Dacă avea vreo afinitate… De unde și până unde? Asta e marea lui problemă? Vorbește și el, săracul.

Mâine pot să spun și eu că am trei oferte, două chiar le-am primit înainte de meci. Telefonic le-am primit, nu pe hârtie. Nu sunt din România și nu stau să vorbesc despre ele. 

Ați văzut, despre Guardiola se zice că e cel mai bun antrenor și nu a mai câștigat de câteva meciuri. Cred că-i antrenează bine Guardiola, nu cred că-i fraier. Până la urmă lucrezi cu oameni”, a declarat Eugen Neagoe, potrivit Digi Sport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare