Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo, a vorbit despre șansele ca Dennis Politic – dorit intens de Gigi Becali – să ajungă la FCSB. Latifundiarul din Pipera pune la cale o afacere colosală pentru a-l transfera pe jucătorul de sub comanda croatului Zeljko Kopic.
Andrei Nicolescu, despre posibilitatea ca dorința lui Gigi Becali, reprezentată de aducerea lui Dennis Politic la FCSB, să se materializeze: „Dânsul are soluția”
Becali pare convins de faptul că Politic este fotbalistul care poate ajuta enorm în vederea obținerii calificării pe tabloul principal al ediției următoare de UEFA Champions League.
Nicolescu a transmis că soluția pentru rezolvarea acestei povești stă în mâinile finanțatorului campioanei SuperLigii. Dacă Ianis Stoica și Alexandru Musi vor ajunge la Dinamo, ambele părți vor fi mulțumite.
Totodată, administratorul special al „haitei” a comunicat că roș-albii se vor concentra pe aducerea unui fundaș central, dar și că Marian Huja, apărătorul Petrolului, nu reprezintă un punct de interes pentru „câini”.
„După cum ştiţi, noi discutăm mai puţin înainte. Dacă o să se facă ceva, o să putem să comentăm. Interesul clubului primează şi orice mişcare facem, o să fie în sensul ăsta. O să discutăm mai multe dacă se va face sau dacă nu se va face.
Nu putem gestiona noi şansele. Domnul Becali este cel mai implicat şi dânsul are soluţia. Nu vreau eu să comentez despre asta (n.r. despre mişcările de trupe pregătite de Becali).
Ăştia sunt parametrii înţelegerii (n.r. Musi şi Ianis Stoica). Discutăm după ce ştim exact ce se întâmplă. Sunt doi jucători cu potenţial, în care noi credem. Suntem dispuşi să facem un efort foarte mare din punctul de vedere al clubului.
Dennis este un jucător foarte important, dar pentru construcţia clubului şi ce reprezintă Dinamo… O să discutăm dacă se va întâmpla. Sunt multe discuţii, dar deocamdată nu ştim.
Suntem conştienţi de toate aspectele. Cu Huja nu este nimic adevărat. Focusul nostru este, într-adevăr, în zona fundaşului central”, a afirmat Andrei Nicolescu, conform fanatik.ro.
Cifrele lui Dennis Politic la Dinamo
În sezonul 2024/2025, Dennis Politic a bifat 27 de meciuri în tricoul alb-roșu. El a marcat șase goluri și și-a ajutat coechipierii cu două pase decisive furnizate, contribuind într-o bună măsură astfel la calificarea în play-off.
În total, de la venirea sa la Dinamo, consemnată în vara anului 2023, Dennis Politic a strâns 63 de partide, 14 goluri și patru assist-uri. Un detaliu important despre el? În luna martie, Politic a primit „botezul” la naționala mare a României.
- Cota de piață a jucătorului cu profil ofensiv al lui Dinamo este de 1.200.000 de euro, informează Transfermarkt.