Eroul lui Manchester United nu și-a putut stăpâni fericirea după golul calificării: „Un sentiment incredibil”

Manchester United a izbutit să obțină biletele către semifinalele din Europa League după un meci de infarct cu Olympique Lyonnais. Manșa tur, desfășurată în Hexagon, s-a încheiat la egalitate, scor 2-2. Englezii au câștigat partida decisivă, 5-4, având nevoie de prelungiri.

Harry Maguire, fundașul central de sub comanda lui Ruben Amorim, a declanșat nebunia în rândul fanilor prezenți pe „Old Trafford”. El a punctat la scorul de 4-4, în minutul 120+1, iar United se pregătește pentru „dubla” cu Athletic Bilbao.

Mulțumirea lui Harry Maguire, după golul care a consemnat calificarea lui Manchester United în semifinalele din acest sezon de Europa League: „E plăcut să le putem da ceva înapoi fanilor”

Apărătorul trupei britanice a oferit o reacție în urma meciului Manchester United – Lyon. Harry Maguire a precizat că acest duel a fost unul dintre cele mai intense la care a luat parte în carieră.

„Diavolii roșii” stau foarte rău în campionat, aspect devenit obișnuință pentru fani în ultimele sezoane. Internaționalul englez s-a arătat bucuros că le-a putut aduce suporterilor un motiv de mândrie.

„E un sentiment incredibil. Cred că e unul dintre cele mai nebune meciuri în care am jucat vreodată. Ne-am relaxat puţin la 2-0, dar am avut multe şanse de a marca golul al treilea. Acesta este fotbalul. După sezonul pe care l-am avut, după toată dezamăgirea, e plăcut să le putem da ceva înapoi fanilor.

A fost un moment incredibil, mai ales că am mai marcat câteva goluri pe final de meci sezonul acesta. Nu are cum să se simtă altfel când marchezi pe «Old Trafford», mai ales când e vorba despre golul victoriei”, a comunicat fotbalistul din apărarea lui Ruben Amorim, citat de manutd.com.

După cum putem observa, Hary Maguire a vorbit, la final, despre trăirile avute pe fantasticul stadion al lui United în momentul izbutirii golului. Și „principalul” Amorim a tratat subiectul în urma duelului cu francezii.

Ruben Amorim, cucerit pe „Old Trafford”: „E cel mai frumos sunet din lume”

„La 4-2 pentru Lyon, toţi credeau că s-a terminat. Dar nu se terminase! Am văzut din nou finala din 1999, a fost o noapte magică pentru noi. M-am uitat de curând la documentarul despre echipa din ’99 ca să mă inspir.

Echipa a fost obosită, am văzut asta în multe momente, dar spiritul băieţilor a fost incredibil. Reacția stadionului la golurile lui Kobbie și Harry Maguire a fost incredibilă.

A fost cel mai tare sunet pe care l-am auzit vreodată. Vrei să păstrezi acest moment. Unii oameni țin la tricouri, suveniruri, eu aș vrea doar să păstrez sunetul ăla. E cel mai frumos sunet din lume”, a declarat tehnicianul portughez, conform Daily Mail.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare