Elvir Koljic a explicat motivul pentru care a ales să semeneze cu Rapid, deși a fost dorit și de FCSB, marea rivală a giuleștenilor.
Elvir Koljic a explicat de ce a preferat să meargă la Rapid, deși FCSB l-a vrut și ea pe atacantul bosniac
Bosniacul a precizat că, în ciuda interesului arătat de FCSB, a purtat o discuție serioasă cu patronul Mihai Rotaru și a ajuns la concluzia că ar fi cel mai bine pentru cariera sa să o aleagă pe Rapid.
„Am venit şi sunt foarte fericit. Rapid este o echipă mare, am făcut şi primul antrenament cu băieţii. M-au primit bine, sper să joc bine, să joc cât mai mult. Prima oară trebuie să intrăm în play-off şi apoi să mai urcăm.
Povestea este complicată, care s-a întâmplat repede. Din prima am spus da. Domnul Rotaru a vorbit cu staff-ul şi cu toţi de la Rapid şi au decis că e mai bine şi pentru mine şi pentru ei să semnez aici.
Ştiu despre Rapid este o echipă mare. Arată bine pe teren, ştie să joace fotbal, de asta am şi venit. Îmi plac echipele care joacă şi nu se apără. Vreau să mă adaptez cât mai repede şi să intru în ritm cu ei.
Îmi doresc să fiu sănătos, cu toată echipa. Vreau să ne calificăm în play-off şi îmi doresc să marchez cât mai mult. Nu am pus presiune pe mine. Cu siguranţă, golul va veni”, a spus Koljic.
Elvir Koljic și-a ales numărul la Rapid! Atacantul schimbă tricoul după 7 ani
Joi seara, Elvir Koljic (29 de ani) a fost prezentat oficial la Rapid, chiar dacă în ultimele zile s-a negociat intens cu FCSB.
Aflat din 2018 la Universitatea Craiova, Elvir Koljic a purtat în toată această perioadă numărul 19. La Rapid însă, bosniacul a făcut o altă alegere, asta și din cauza faptului că acest tricou este deja ocupat de Răzvan Onea.
Rapid a făcut anunțul în cursul zilei de vineri, la câteva ore după oficializarea transferului. Până să ajungă în România, Elvir Koljic a mai purtat pe spate numerele 27, 7, 15, 14 și 17.
Aflat în ultimele 6 luni de contract cu Universitatea Craiova, Elvir Koljic l-ar fi costat pe Dan Șucu nu mai puțin de 350.000 de euro.