Elias Charalambous (44 de ani) a ţinut să-i transmită un mesaj lui Mihai Lixandru, cel care s-a accidentat foarte grav în partida PAOK Salonic – FCSB, 0-1, şi care va lipsi cel puţin jumătate de an de pe gazon.
Roş-albaştrii i-au dedicat victoria din partida cu Gloria Buzău (3-2) fotbalistului de 23 de ani.
Charalambous, cu gândul la Lixandru
Cipriotul de pe banca FCSB-ului a transmis că toţi elevii lui au jucat cu gândul la Mihai Lixandru.
”Vreau să-i dedic acest succes în primul rând lui Lix (n.r. – Lixandru), care trece prin momente grele după accidentare. De altfel și jucătorii i-au dedicat victoria, Tavi Popescu a arătat tricoul lui, toți au jucat azi cu gândul la el. Și vreau să le mai mulțumesc fanilor, care ne-au încurajat ca întotdeauna.
Tavi este, așa cum am mai spus și cu alte ocazii, unul dintre cei mai mari fotbaliști din România și sunt sigur că la un moment dat va ajunge și mai sus, are un talent aparte.
Bîrligea se află într-un moment bun, a marcat, și-a făcut treaba, ne-a ajutat, a marcat, iar noi suntem bucuroși pentru el.
Știam ce ne așteaptă la acest meci. După victoria mare de la Salonic, am încercat să trecem repede peste, eram puțin îngrijorat, dar știam că jucătorii știu cât de importantă era victoria de azi pentru noi. Trebuie să obțineam neapărat cele trei puncte.
Așa cel mai important pentru noi este că am câștigat„, a declarat Elias Charalambous.
FCSB – Gloria Buzău 3-2. Echipele de start:
FCSB: Târnovanu – Crețu, Șut, Chiricheș, Panțîru – Alhassan, Edjouma – Ștefănescu, Olaru, Oct. Popescu – Miculescu
Rezerve: Vlad, Tănase, Bîrligea, Popa, Baeten, Băluță, Pantea, Musi, Radunovic, Luis Phelipe
Absenți: Popescu, Dawa (suspendați), Ngezana, Lixandru (accidentați)
Antrenor: Elias Charalambous
Gloria Buzău: Lazar – Ciranni, Lovric, Cestor, Diego – Canadjija, Dr. Albu – Jipa, Tavares, Ișfan – Budescu
Rezerve: Greab, Railean, Grosu, Turda, Dobroavlevici, Dumitrașcu, Akhmatov, T. Călin, Tescan, Al. Stan, Ion Gheorghe, Matos
Antrenor: Eugen Neagoe
Arbitru: Sebastian Colțescu / Asistenți: Daniel Mitruți, Cristian Ilinca
Arbitru VAR: Florin Andrei / Asistent VAR: Andrei Antonie
Stadion: Arena Naţională (Bucureşti)