Elias Charalambous, fără replică după remiza cu Unirea Slobozia: „S-ar putea să nu mai vedem asta”

Vineri seara, FCSB a remizat cu Unirea Slobozia, scor 1-1, în etapa a doua din Superliga.

Elias Charalambous, două remize la rând în Superliga

A fost a doua remiză din tot atâtea meciuri ale FCSB-ului din acest sezon. La finalul partidei, Elias Charalambous a analizat duelul și a recunoscut că elevii săi au fost ghinioniști și au primit un gol de excepție din partea lui Andrei Dorobanțu.

”Voiam să începem sezonul mai bine, am reușit doar două rezultate de egalitate în primele două meciuri. Am înscris de două ori, știam că vor juca pe contraatac. Dacă era să câștige o echipă în seara asta, eram noi. Dar, ăsta este fotbalul, am fost ghinioniști, iar ei au avut noroc.

 Nu am obținut un rezultat bun, dar vom încerca să reacționăm cum trebuie, trebuie să arătăm mai bine cu Maccabi Tel Aviv. Când adversarul are doar două ocazii și înscrie două goluri e ghinion, dar nu vreau să caut scuze.

Primul gol a venind în urma unei faze fixe, al doilea a fost unul dintre cele mai frumoase goluri ale anului, a fost execuție pe care s-ar putea să n-o mai vedem în acest sezon”, a spus Charalambous.

Gigi Becali, despre Elias Charalambous: „E cel mai mare din Europa”

Spulberă tot, bate tot, v-a nenorocit, sunteți supărați toți, că nu vă convine ce face Charalambous. Nu îți convine că e la mine și că reușitele lui sunt reușitele mele, de aia nu îți convine. Nu vă convine vouă. Pentru că voi aveți o meserie, trebuie să vă și impuneți părerea. Voi credeți, eu v-am învățat așa, din dragoste, și voi vă permiteți după aia să luați omul la mișto. Eu v-am învățat așa. În alte situații, un patron milionar stă la vrăjeală cu voi cum stau eu? Nu m-a obligat, bă, dar eu sunt vinovatul.

Îmi fac și eu treaba mea, mâine lumea comentează, bă, ce le-a făcut Becali, oamenii îmi dau dreptate mie, că ce v-am făcut. Hai să intrăm să ne distrăm, bă. Ce faceți voi dacă mă duc în Liga Campionilor? Păi ce v-am făcut eu? Cupele europene ani și ani, am bătut Chelsea la București, am câștigat cu Valencia, cu Ajax și tot nu vă convine, că Charalambous. Păi v-am adus cel mai mare antrenor din Europa, Charalambous. Bă băiatule, așa ceva, să câștigi campionatul cu 7 etape… E mare de tot antrenor.

Bă, eu zic că e cel mai mare din moment ce câștigă în România campionatul cu 7 etape înainte. Din Europa e cel mai mare, da. Are cele mai mari merite, că are înțelepciunea să comunice. Dacă nu mă băgam eu peste el să îi stric mășinăria, luam campionatul cu 30 de puncte. Din cauza mea astăzi a făcut egal. Și ce vrei să spună?„, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare