Duminică seara, FCSB s-a impus cu scorul de 2-1 în fața lui Dinamo.
Jordan Gele, remarcatul lui Elias Charalambous
Sosit la FCSB în urmă cu puțină vreme, Jordan Gele a marcat primul său gol la campioana României. Atacantul transferat de la Unirea Slobozia a înscris cu Dinamo și a adus cele 3 puncte de partea formației sale.
După meci, Jordan Gele a fost lăudat de Elias Charalambous. Totodată, antrenorul FCSB-ului a dezvăluit ce le-a transmis tuturor jucătorilor înaintea derby-ului cu Dinamo, câștigat în cele din urmă.
”Nu am început așa bine, Dinamo a fost mai agresivă, dar am revenit repede. Apoi, după gol, noi am controlat meciul și am reușit să-l dăm și pe al doilea și să menținem rezultatul.
Am vorbit cu băieții, ca victoria cu PAOK să aibă valoare, trebuia să câștigăm și astăzi. Au avut din nou atitudine și vreau să-i felicit.
Gele și-a făcut treaba azi, a muncit mult pentru echipă. Mereu am spus că un singur jucător nu poate face diferența. Băieții au arătat că au inimă mare și au făcut totul ca să câștige.
Nu contează că am bătut-o din nou pe Dinamo, noi luăm fiecare meci pe rând. Este foarte bine pentru încrederea noastră că am ajuns din nou pe primul loc, dar sunt multe echipe în apropiere”, a declarat Charalambous.
Andrei Gheorghiță, noul număr 9 de la FCSB
La finalul meciului de pe Arena Națională, Gigi Becali a oferit prima sa reacție. Patronul FCSB-ului a ținut să-și felicite echipa pentru victoria din derby, iar mai apoi a spus care este situația actuală a accidentaților Daniel Bîrligea, Darius Olaru și Mihai Lixandru.
„Am bătut, am câștigat 3 puncte într-o situație dificilă. Bate tot FCSB. Spulberăm tot, chiar și cu accidentați, jucăm din 3 în 3 zile. Mă așteptam să câștigăm mai clar, dar astăzi nu a mai fost Dinamo aia dinainte. Și-a cam revenit Dinamo. Politic e puterea lor, a dat pasă de gol.
Nu mai e Dinamo ăla de meciurile trecute, a fost mai bună astăzi. Bîrligea nu joacă cu Lyon. Mă interesează campionatul pe mine. O să joace Miculescu sau Gheorghiță, că Miculescu se apără mai bine. Nu mai există altă lista, aia rămâne. Pe cine să scot? Nu pot să-l pun pe listă pe Gele. M-am interesat. 3 săptămâni o să lipsească Bîrligea. Nu poate să lucreze Marijana, pentru că este o zonă. Tănase e la Marijana, vine luni.
Avem o săptămână liberă, ne odihnim. Revine și Lixandru, o să apară în al doilea meci din play-off. Se antrenează normal. Olaru, spune doctorul, poate să joace maximum două meciuri din play-off, dar el spune că ultimele 5. Vedem ce va fi. Face exerciții la sală acum. Gele și-a scos banii. Golul lui poate să însemne campionatul„, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.