Situaţie dificilă pentru trei formaţii din Superligă, înainte de startul sezonului 2024-2025. Cluburile au primit interdicţie la transferuri.
Joi, la ora 14:00, cele trei nu aveau dreptul să-și înregistreze mai mulți dintre jucătorii folosiți în partidele din pregătire, conform Digisport.
Petrolul, UTA și Botoșani nu pot transfera
La Petrolul Ploieşti ar fi nevoie de 200.000 de euro pentru stingerea litigiilor și eliberarea dreptului pentru transferuri. UTA a primit interdicție la transferuri pentru patru litigii, dintre care a rezolvat două, iar un al treilea este în curs de finalizare.
Şi Botoşani se află în aceeaşi situație. Moldovenii au de achitat o sumă ca să poată înregistra fotbaliști. Norocul Botoșaniului este a apucat să oficializeze câteva mutări înainte să primească interdicția, mai susţine sursa amintită.
Gâlcă a prevestit ce va fi diferit
CS Universitatea Craiova, una dintre pretendentele la titlu în Superligă în fiecare sezon, începe ediţia de campionat 2024-2025 în deplasare, cu Hermannstadt.
Antrenorul de pe banca juveţilor prevede un campionat mult mai competitiv.
„Nu va fi un meci uşor pentru noi cu Hermannstadt, având în vedere timpul scurt pe care l-am avut la dispoziţie, dar sper ca să gestionăm foarte bine momentele de joc, să fim pragmatici şi să venim cu cele trei puncte.
Fiind foarte cald, antrenamentele au fost foarte grele pentru băieţi de când am revenit acasă, după stagiul din Austria.
Hermannstadt este o echipă foarte bine organizată, care gestionează foarte bine momentele de joc, alternează presingul avansat cu organizarea rapidă pe faza defensivă şi speculează foarte bine acţiunile de atac.
Tot ce e posibil să avem parte şi de debuturi, ţinând cont că avem jucători noi în lot. Comparativ cu anul trecut, o să fie un campionat mult mai competitiv şi sper ca fotbalul românesc să aibă de câştigat şi jucătorii care merg la echipele naţionale să fie la un nivel cât mai bun.
Trebuie să abordăm foarte bine şi meciurile din cupele europene, fiindcă sunt decisive pentru noi şi ştim că este altă intensitate în meciurile internaţionale”, a declarat Costel Gâlcă.
Program etapa 1 din Superligă, sezonul 2024-2025
Vineri, 12 iulie
18:30 Farul – Unirea Slobozia
21:30 Hermannstadt – Universitatea Craiova
Sâmbătă, 13 iulie
17:00 Sepsi – Poli Iași
19:15 UTA – Rapid
22:00 FCSB – U Cluj
Duminică, 14 iulie
19:00 CFR -Dinamo
Luni, 15 iulie
18:30 FC Botoșani – Otelul
21:30 Petrolul – Gloria Buzău