Daniel Bîrligea (24 de ani) este om de la bază la CFR Cluj, în viziunea lui Dan Petrescu, dar atacantul ar putea pleca din Gruia. O echipă din Serie A insistă pentru transferul internaționalului român.
Nou-promovata Como speră să obţină semnătura „vârfului” clujean.
Ioan Varga cere 3 milioane de euro pentru Bîrligea
Bîrligea ar fi singurul atacant pe care Como dorește să-l transfere până la finalul perioadei de mercato. Jurnalistul italian Gianluca Di Marzio a anunțat că atacantul român încă se află pe lista lui Cesc Fabregas, antrenorul lui Como.
Chiar dacă atacantul este cotat de Transfermarkt la 1,6 miliaone de euro, patronul CFR-ului, Ioan Varga, ar vrea să obţină de la italieni 3 milioane de euro.
Bîrligea şi-a prelungit contractul cu 3 ani
Cristi Balaj, președintele din Gruia, a anunțat că ardelenii s-au înțeles cu Daniel Bîrligea pentru semnarea prelungirii contractului, pentru o perioadă de 3 ani.
”Daniel este OK și se simte bine. Am ajuns la un numitor comun cu Bîrligea legat de detaliile pentru prelungirea contractului.
Este în continuare jucătorul CFR-ului și sunt convins că mai devreme sau mai târziu va ajunge să evolueze într-un campionat important și să facă acel pas pe care îl merită.
Este un jucător de mare calitate. Am ajuns la un acord cu jucătorul. Se pregătesc documentele acum. Contractul se prelungește pe 3 ani”, a declarat Cristi Balaj.