România și-a continuat parcursul bun și cu Mircea Lucescu (79 de ani) și a reușit să obțină 4 victorii din tot atâtea meciuri.
România, locul 43 în lume
Kosovo, Cipru și Lituania de două ori, acestea sunt „victimele” României cu Mircea Lucescu pe bancă. Lideri autoritari în grupa din Liga Națiunilor, elevii lui Mircea Lucescu au urcat și două poziții în clasamentul FIFA.
Joi, 24 octombrie, FIFA a actualizat clasamentul oficial, iar România a înregistrat o urcare de două poziții. Ca o comparație, în urmă cu doi ani, prima reprezentativă ajunsese pe locul 54 în clasamentul FIFA, iar astăzi putem observa un progres semnificativ în ierarhia mondială, după o perioadă cu rezultate bune.
Cum arată TOP 5 în clasamentul FIFA:
- 1 (1). Argentina 1.883,5 puncte
- 2 (2). Franţa 1.859,85
- 3 (3). Spania 1.844,33
- 4 (4). Anglia 1.807,83
- 5 (5). Brazilia 1.784,37
Naționala lui Mircea Lucescu, pe placul lui Gică Hagi
Gică Hagi a susținut naționala României în deplasarea din Cipru și a avut ocazia să urmărească pe viu ceea ce lucrează Mircea Lucescu. Întrebat despre prima reprezentativă, fostul mare internațional a dezvăluit că îi place foarte tare cum se prezintă tricolorii și a evidențiat principala calitate din joc în momentul de față: rapiditatea.
„Identitatea noastră, lumea ne cunoaşte, ne ştiţi, asta am făcut în spate, în faţă îi felicităm pe cei care au dat randament la lotul naţional, suntem un club care alimentăm aşa cum trebuie şi pregătim jucători pentru echipele naţionale. Formăm jucători pentru echipele naţionale, avem o academie foarte bună care produce şi echipa mare care din când în când joacă fotbal foarte bun.
S-au făcut lucruri importante, sperăm ca în viitor să construim pentru că la noi în România trebuie să vorbim de a şti să construim, să ajungem în Europa, să ajungem acolo unde trebuie să ajungem.
Ieşirea în Europa îţi validează totul şi ne bucurăm că echipele naţionale merg foarte bine, arată foarte bine, am fost în Cipru, am fost satisfăcut de cum arată echipa naţională în momentul de faţă, foarte rapidă, pe tranziţie foarte bună, am făcut un meci foarte bun în Cipru”, a declarat Gică Hagi.