E gata! Cosmin Contra a semnat cu noua echipă și a dat lovitura carierei

Ajuns la 49 de ani, Cosmin Contra era liber de contract în ultimele luni.

Cosmin Contra a semnat cu Al-Kholood

Bun cunoscător al fotbalului din zona Golfului, Cosmin Contra s-a aflat în atenția mai multor cluburi din momentul despărțirii de Damac. În cele din urmă, tehnicianul român a semnat cu Al-Kholood, ocupanta locului 9 în ultimul sezon din Arabia Saudită.

Potrivit informațiilor apărute în spațiul public în ultimele zile, Cosmin Contra urmează să încaseze un salariu anual de 2.5 milioane de dolari.

Săptămâna trecută, Cosmin Contra confirma pentru Sportpesurse.ro că este aproape înțeles cu Al-Kholood.

„Încă nu am semnat. Suntem în discuții avansate, dar încă nu este nimic semnat. Sunt șanse să se facă, cei de acolo sunt foarte interesați, dar vedem dacă totul va decurge cum vrem. Discut doar cu ei în momentul de față, nu mai este și un alt club”, a spus Cosmin Contra, pentru Sportpesurse.ro.

De-a lungul carierei sale de antrenor, Cosmin Contra le-a antrenat pe Poli Timișoara, Petrolul, Dinamo, Fuenlabrada, Getafe, Guangzhou, Alcorcon, Al-Ittihad, Damac și naționala României.

Cosmin Contra a rămas cu un gust amar după ultima perioadă de la Dinamo

În ultimii 5 ani, Cosmin Contra a preferat să antreneze doar în străinătate, după experiența nefastă de la Dinamo. Concret, în august 2020, „Guriță” semna cu formația alb-roșie sub conducerea spaniolilor și avea obiective importante la club.

În cele din urmă, proiectul Dinamo sub comanda lui Pablo Cortacero s-a dovedit un eșec total, iar Cosmin Contra a fost acuzat de fanii „câinilor” că a fost complice. Această experiență i-a pus capac antrenorului, care a decis să nu mai accepte o propunere din țară.

Întrebat dacă revine în România, Cosmin Contra a oferit un răspuns cât se poate de clar.

„Nu, acum nu se pune problema să revin pe bancă. La vară voi reveni. (n.r. despre o ofertă din România) Nu, nu, deocamdată nu”, a spus Cosmin Contra, pentru Sportpesurse.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare