După uriașul scandal din sezonul regulat, arbitrul a fost delegat din nou la derby-ul CFR Cluj – FCSB! Pe cine a desemnat Kyros Vassaras pentru meciul în care se poate hotărî soarta titlului

Derby-ul CFR Cluj – FCSB poate decide dacă lupta la titlu din acest sezon s-a sfârșit. Clujenii se află pe locul doi în play-off, cu 31 de puncte obținute, la 10 în spatele roș-albaștrilor, liderii campionatului. Clubul patronat de către Gigi Becali are șansa de a câștiga primul titlu după nouă ani. Meciul se va disputa duminică, 14 aprilie, de la ora 21:00, în Gruia.

Kyros Vasssaras, omul de la „cârma” Comisiei Centrale a Arbitrilor, a stârnit controverse prin decizia luată. A delegat pentru acest duel un arbitru care a creat mari discuții în sezonul regulat, după deciziile pe care le-a luat în meciul dintre cele două echipe, încheiat la egalitate.

Derby-ul CFR Cluj – FCSB, cu Sebastian Colțescu la mijloc!

După cum am menționat anterior, cele două formații se vor întâlni în Gruia. „Feroviarii” au mare nevoie de o victorie, pentru a putea ține în viață speranțele la câștigarea campionatului. Înaintea confruntării, Gigi Becali, patronul bucureștenilor, a încercat să pună presiune pe clujeni, vorbind despre Philip Otele, atacantul CFR-ului. Nigerianul face un sezon extraordinar în SuperLiga (13 goluri). S-a discutat despre interesul mai multor cluburi mari ale Europei față de fotbalist. Nelu Varga, conducătorul clujenilor, ar dori șase milioane de euro în schimbul lui Otele. Gigi Becali, însă, l-a ironizat pe Varga, spunând că nu este dispus să plătească mai mult de un milion de euro pe el.

Potrivit celor de la fanatik.ro, Sebastian Colțescu este arbitrul delegat pentru marele derby de la Cluj. A fost prezent pe teren și la duelul din sezonul regulat. Scorul final a fost 1-1, însă „oficialul” a luat o decizie extrem de controversată. I-a anulat un gol lui Florinel Coman, golgheterul campionatului (16 goluri), pentru un presupus fault comis chiar asupra lui Otele. Ulterior acelui meci, Mihai Stoica a criticat cu asprime hotărârea lui Colțescu.

Trebuie vorbit de ce s-a întâmplat înainte de ce s-a întâmplat la golul lui CFR, că sunt faze alarmante. O intrare brutală la Compagno, iar aşa ceva e la limita cartonaşului galben. E galben! Nu are nicio intenţie să joace mingea. E fault clar la Ngezana, dar uitaţi-vă și la faultul lui Mogoş la Compagno. Cum să laşi aşa ceva? Nu are scuze. La faza în care i se anulează lui Coman, și dacă îl atingea Creţu pe Otele nu era fault. Creţu nu-l atinge, chiar simulează Otele”, spunea atunci președintele Consiliului de Administrație de la FCSB.

Sebastian Colțescu, prins în scandalul din Giulești

Recent, s-a discutat despre o posibilă excludere din arbitraj a lui Colțescu, după ce s-a aflat că a avut o implicare în scandalul monstru apărut în Giulești, în urma căruia liderul de galerie al Rapidului a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Chiar și președintele clubului, Daniel Niculae, a fost „săltat” de oamenii legii și dus la audieri, de unde a scăpat după câteva ore.

Daniel Niculae a purtat o conversație cu „Bocciu”, șeful suporterilor din Giulești, în legătură cu show-ul pirotehnic pus la cale pentru derby-ul cu FCSB, câștigat clar de Rapid, scor 4-0. Printre altele, oficialul de la Rapid i-a precizat ultrasului că a primit acceptul lui Colțescu pentru momentul „incendiar”. Arbitrul a luat loc în camera VAR la acel meci.

În Regulamentul de Organizare și Desfășurare a Activității Arbitrilor de Fotbal, redactat în 2014, mai exact la articolul 111, punctul 10, se precizează că un arbitru poate fi chiar exclus din această activitate în cazul în care este contactat de un oficial al unui club implicat în meciul la care respectivul urmează să oficieze, iar el nu informează Comisia Centrală a Arbitrilor în termen de maxim 24 de ore de la momentul în care s-a produs interacțiunea.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare