Mirel Rădoi a plâns la declarații, în urma partidei Universitatea Craiova – Rapid, încheiată cu succesul la limită al bucureștenilor în etapa a șaptea din play-off, scor 2-1. Oltenii prezintă șanse extrem de mici de a mai cuceri titlul în acest sezon. Acest aspect a generat o reacție emoționantă din partea antrenorului de pe „Ion Oblemenco”, el fiind foarte supărat din cauza atitudinii afișate de jucătorii săi pe gazon.
Mirel Rădoi s-a dezlănțuit, după ce a lăcrimat la flash-interviu: „Cel mai mare imbecil”
Ulterior, în timpul conferinței de presă la care a participat după fluierul final al meciului Craiova – Rapid, tehnicianul din Bănie și-a taxat jucătorii. Printre altele, Mirel Rădoi a transmis că echipa pe care o pregătește nu are momentan stofă de campioană.
„Poate o să mă faceți nebun și e posibil asta și poate nu acesta este mesajul pe care ar trebui să-l transmit, pentru că încă avem șanse matematice.
Știu că poate o să mă înjure cei din club, jucătorii și toți suporterii. Asta este părerea mea acum. Poate e greșită și ei văd altceva. Noi am arătat orice, dar nu că vrem să fim campioni. Pentru momentul de cădere emoțională pe care-l am, întrebările sunt foarte bune.
Dacă aș face o evaluare după meciul ăsta, aș fi cel mai mare imbecil și n-aș fi corect față de jucători. Aș transmite public o idee pe care o am doar după 90 de minute de neputință, de umilință. Asta ar însemna că dacă eu aș face o evaluare a jucătorilor care sunt foarte slabi și aș declara că ar trebui să plece, ar trebui să plec și eu cu ei.
În momentul ăsta, nu cred că are nimeni de câștigat. Mai sunt 3 meciuri ca niște finale. Putem să ne afundăm de tot sau putem să mai spălăm din rușine. În seara asta (n.r. vineri, 2 mai) a fost o rușine, o umilință și sunt sigur, ferm convins, că ceea ce simt eu simt și jucătorii.
N-am aparat de măsurat, dar și lor le-a fost rușine să părăsească vestiarul. Se gândesc că cei mai dragi lor au fost prezenți la meci. Felul cum noi ne-am prezentat lasă de dorit”, a spus Mirel Rădoi, preluat de Digi Sport.
Rădoi nu s-a oprit: „Problema e la noi, nu la celelalte echipe”
În continuare, „principalul” Craiovei a pus accent pe atitudinea jucătorilor lui, lucru punctat și la flash-interviu. Rădoi s-a arătat convins de faptul că trebuie să identifice rapid o soluție pentru a rezolva această problemă.
„Nu mă doare rezultatul, ci aveam nevoie de o altă reacție, așteptam ceva din partea jucătorilor. Mi-e greu să mă exprim despre alte echipe când am arătat cum am arătat în această seară (n.r. vineri, 2 mai). Problema e la noi, nu la celelalte echipe.
Ne e foarte ușor să acuzăm pe oricine. Nu avem ce să acuzăm în seara asta. În seara asta mi s-a părut un arbitraj foarte bun, chiar nu am ce să-i reproșez.
Eu trebuie să mă gândesc la mine, la ce am transmis în săptămâna asta. Poate mesajele mele pentru jucători nu au fost corecte, eu trebuie să văd soluțiile ca jucătorii să fie conștienți de ceea ce vreau eu.
Nu la partida asta, dar măcar la partida următoare. Jucăm acasă, la cum am jucat e posibil să nu mai vină nici jumătate din suporteri să ne vadă.
E atât de mare supărarea încât și dacă mi-aș impune să mă gândesc ce s-ar întâmpla din vară, nu am cum. Noi mai avem 3 meciuri care sunt 3 finale. Dacă în situația în care suntem astăzi ajungem în cealaltă parte, pe locurile 4, 5 sau 6?
Cum mai pot sta pe marginea terenului în fața a 30.000 de oameni? Cu ce speranțe? False? Va trebui să găsesc soluții, pentru că probleme avem destule.
Eu încerc să fac o analiză a ceea ce am greșit. Ca joc, atitudine, nu au arătat nimic. În momentul de față îmi fac mea culpa”, a adăugat Rădoi.