Dumitru Dragomir, total impresionat de mutările efectuate de Edward Iordănescu! „Ce sânge în instalație a avut”

Partida dintre România și Slovacia, scor 1-1, nu a fost doar unul disputat de jucătorii de pe teren, ci și despre tacticile selecționerului Edi Iordănescu. Rămas fără cuvinte, Dumitru Dragomir a avut doar cuvinte de laudă pentru selecționerul naționalei.

Drumitru Dragomir, „Schimbările au fost cele mai tari, i-a dat afară pe cei mai buni”

Datorită remizei împotriva Slovaciei, Tricolorii s-au calificat în optimile de finală de pe primul loc. Acum, aceștia se vor confrunta cu Olanda, marți, 2 iulie, de la ora 19:00.

Fostul șef LPF este de părere că Edi Iordănescu a fost inspirat când i-a schimbat pe Florinel Coman și Ianis Hagi în meciul România – Slovacia. Însă, „Oracolul de la Bălcești” este convins că nici Belgia nu ne-ar fi învins dacă Florinel Coman era în primul „11” în locul lui Valentin Mihăilă.

Schimbările au fost cele mai tari, i-a dat afară pe cei mai buni. Ce sânge în instalație a avut, i-a dat afară pe cei mai buni: Hagi și Coman. Ăștia au muncit atât de mult. Coman a făcut faza de apărare ca la carte, cum a putut să vină înapoi.

Dacă la meciul cu belgienii nu face schimbarea, nu ne bat niciodată belgienii. L-au făcut varză pe Bancu din cauza faptului că Mihăilă are viteză, dar nu are capacitate de efort. Fără capacitate de efort nu poți să faci cele două face,

Nu pot să spun că m-a enervat ceva la un succes din ăsta, chiar dacă nu am câștigat. Ne-am îndeplinit obiectivul, ne-am calificat și după primul loc. Noi am dat trei goluri cu Ucraina, belgienii nu au putut să dea. De aici înainte e alt fotbal.” a declarat Dumitru Dragomir, potrivit Fanatik

Cristi Chivu a apreciat că principalul atu al naționalei României în perspectiva meciului cu Olanda din optimile EURO 2024 este reprezentat de jocul colectiv

Cristi Chivu, fost căpitan al echipei naționale a României și al lui Ajax, a vorbit în presa din Olanda despre meciul din optimile de finală ale EURO 2024 contra „tricolorilor” lui Edi Iordănescu.

Fostul fundaș central și fundaș stânga a apreciat că naționala țării noastre nu dispune în prezent de individualități ieșite din comun. Acesta a punctat că „marele star” este reprezentat de jocul colectiv.

De asemenea, câștigătorul Ligii Campionilor în 2010 alături de Inter Milano i-a descris pe jucătorii care formează în prezent lotul naționalei României drept „înfometați de performanță”.

„Marele star al echipei României e echipa, spiritul colectiv. La întregul turneu final nu am văzut niciun jucător care să facă diferența individual și nu e diferit nici la noi.

România are o selecționată fără nume mari sau fără staruri. Ianis Hagi, sigur, e un nume mare ca fiu al lui Gheorghe Hagi.

Jucătorii realizează că trebuie să facă totul împreună și sunt înfometați de performanță. Câștigând grupa, au o încredere enormă”, a spus Cristi Chivu pentru De Telegraaf.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare