Dorinel Munteanu a fost deja ofertat de un club din România după demisia sa de la Oțelul Galați, club pe care tot el l-a promovat în Superligă.
Dorinel Munteanu a fost deja ofertat! Unde ar putea ajunge fostul antrenor de la Oțelul
Este vorba despre FC Voluntari, club finanțat de Gigi Nețoiu. Omul de afaceri a declarat că este un mare fan al lui Dorinel Munteanu, motiv pentru care și-l dorește neapărat la echipa sa. Obiectivul avut de Dorinel Munteanu la FC Voluntari, în cazul în care acceptă oferta? Promovarea în Superligă!
„Dacă mă întrebați pe mine, sunt cei mai buni antrenori care sunt acum în fotbal și să nu uităm de profesionalismul lor, că îmi plac prea puțini.
Cel mai mult îmi place Neluțu Sabău, cu care am vrut să lucrez și la Dinamo și la Voluntari. Nu s-a putut din anumite condiții. Sper să am ocazia să lucrăm împreună. Cu drag, oricând. Al doilea este Dorinel Munteanu. E un antrenor care a pus foarte mult suflet, determinare, ambiție. Ca drept dovadă a promovat din liga a treia și a dus echipa până aici.
Eu îmi doresc foarte tare să lucrez cu Dorinel și cu Sabău. Sunt doi antrenori pe care de 10 ori dacă mă întrebați tot pe ei i-aș alege. Vedem ce se va întâmpla în viitor” a afirmat Gigi Nețoiu, potrivit Fanatik.
Adevăratul motiv pentru care Dorinel Munteanu a plecat de la Oțelul: „E cea mai grea decizie din cariera mea sportivă!”
Dorinel Munteanu a precizat motivul pentru care a pelcat de la Oțelul Galați, decizia fiind una surprinzătoare pentru toți oamenii din club.
Tehnicianul a explicat foarte clar, încă o dată, că problemele financiare de la club erau prea mari pentru ca el să poată continua munca.
„E cea mai grea decizie din cariera mea sportivă. Am avut tot felul de provocări, dar a fost o decizie foarte grea. Eu nu mai văd ieșirea aici. Dacă altcineva e mai pozitiv decât mine, e dreptul lui. Eu am preluat această echipă de la zero.
Nu-i poți cere unui jucător să fie disciplinat și să se antreneze când nu are încredere în tine. Până acum câteva luni toată echipa a avut încredere în mine, mă refer la partea financiară. Au avut încredere că vor fi plătiți, au înțeles și au fost umili. Nici acum nu le pot reproșa nimic.
Dar de vreo 3-4 luni situația clubului s-a agravat foarte mult. Totul din cauza faptului că unul dintre partenerii noștri oficiali nu și-a onorat contractul. Domnul Radu Ionescu ne-a promis în fiecare lună că se va onora contractul, ne-a promis că vine luna noiembrie și se rezolvă, după aceea decembrie, apoi n-a mai răspuns la telefon.
A fost o situație în care eu nu mai puteam merge în fața jucătorilor să-i mint. Cei de la Liberty trebuiau să ne dea 500.000 de euro și eram la zi cu jucătorii. Sunt mai multe contracte, însă Liberty n-a respectat niciun contract. Jucătorii veneau la mine și mă întrebau de bani, eu le ziceam că într-o săptămână vor fi achitate”, a declarat Dorinel Munteanu la Digi Sport.