La finalul meciului Oțelul Galați – Universitatea Craiova 1-1, Dorinel Munteanu a fost întrebat din nou, printre altele, și despre acea speță în care urmează să fie judecat de comisiile din cadrul FRF pentru acel episod în care și-a agresat fizic un jucător în timpul partidei cu Dinamo.
Antrenorul formației moldovene a spus din nou că nu înțelege de ce a ajuns să fie pus la zid în asemenea manieră în spațiul public în ultimele săptămâni și, de asemenea, a transmis că se simte puțin epuizat din cauza acestor discuții.
Dorinel Munteanu și-a prezentat scuzele pentru polemicile în care s-a aflat în ultima perioadă
Pe de altă parte însă, fostul component al „Generației de Aur” a ținut și să își prezinte scuzele față de oamenii din fotbalul românesc pe care i-a atacat la nivel verbal în această perioadă, ca răspuns la unele critici inițiate de ei la adresa sa în contextul acelui eveniment menționat anterior.
„Categoric nu sunt fericit cu acest punct, am pierdut două puncte, în ciuda faptului că am avut un adversar foarte periculos, echipa noastră a fost clar mai bună, ocaziile ne-au aparținut, nu ne-au pus nicio problemă.
Am făcut un joc foarte bun, un joc agresiv, nu i-am lăsat să miște. Am pierdut două puncte importante. Mergem înainte, chiar dacă avem patru egaluri consecutive, consider că în toate cele patru meciuri puteam să câștigăm. Nu sunt mulțumit, dar trebuie pe de o parte să le mulțumesc băieților că astăzi au făcut tot ce se poate ca să câștige meciul. Cu problemele noastre, vom merge mai departe.
Ce a spus antrenorul de la Oțelul Galați despre meciul cu Universitatea Craiova
Noi respectăm foarte mult adversarii noștri, dar tot ce se face la această echipă este să perfecționăm jocul nostru, ne antrenăm pentru fiecare fază defensivă, fază ofensivă. Unii rău intenționați nu vor să recunoască, dar noi mergem înainte.
Mă aștept la orice jucător al nostru să marcheze, Juric a avut și cea mai mare ocazie la Rapid. Ne lipsește totuși în fața porții acea inspirație, acea secundă să luăm fața adversarului. Sunt momente și momente în joc, stresul, presiunea, oboseala își spun cuvântul.
Dacă ar fi să scot un lucru negativ în acest meci este acest corner pe care l-am făcut cadou, voi discuta cu echipa, nu este permis, au fost două sau trei greșeli consecutive și am primit gol. Nu trebuia să piardă din marcaj Silva adversarul direct, dar în fotbal se mai întâmplă. Nu putem să mergem în continuare cu ele. Sunt jocuri în care, dacă marchezi, nu trebuie să primești.
A fost un joc între două echipe care își valorifică poziția în clasament, justifică poziția în clasament. Sub nicio formă nu ne gândim la finalul campionatului regulat, mai sunt multe puncte puse în joc, fiecare meci va fi greu, cum a fost și jocul de azi, jocul cu Rapid. Ne jucăm șansa până la capăt, în ciuda faptului că unii sunt răutăcioși, unii sunt invidioși, dar noi mergem mai departe, jucăm pentru orașul nostru și pentru suporterii noștri.
Până la urmă nu joacă CV-ul, este foarte important ca jucătorul să se integreze la mine, ei știu foarte bine că, dacă nu stau bine din punct de vedere fizic, nici nu îi iau în calcul.
Cum se apără Dorinel Munteanu înainte să afle verdictul comisiilor: „Singurul care nu greșește este Dumnezeu”
Eu nu am ce să transmit, fiecare om greșește, singurul care nu greșește este Dumnezeu. Comisiile își fac și ele treaba, vom vedea ce vor decide. Nu este normal ca să fiu judecat după o sesizare a oamenilor care comentează meciul, nu știu de unde a venit această sesizare.
Toate cuvintele grele care mi s-au adus nu se întâmplă la echipa mea. Îmi cer iertare dacă au fost unii jigniți sau s-au simțit afectați, am fost foarte clar când am spus, și cu prietenii din Generația de Aur. Cine a avut urechi de auzit a auzit. De la acel lucru s-a răstălmăcit. Dorinel Munteanu ba cu Mutu, ba cu ăla, ba cu ăla, Dorinel Munteanu este învechit. Sincer am obosit, o să îmi iau câteva zile libere să îmi revin”, a spus Dorinel Munteanu la finalul meciului Oțelul Galați – Universitatea Craiova 1-1.