Dorin Mateuț a fost rugat să spună câteva cuvinte despre calificarea echipei naționale a României la Cupa Mondială din 1990 din Italia, performanță obținută matematic după acea victorie din Ghencea cu Danemarca, scor 3-1.
Fostul mare fotbalist al lui Dinamo, câștigător al „Ghetei de Aur” chiar în anul 1989 în care s-a disputat acea partidă, s-a arătat mândru de faptul că a contribuit și el la acea calificare la turneul final, moment ce a generat o mare bucurie în societatea românească greu încercată de comunism în acei ani.
Dorin Mateuț a vorbit pe larg despre calificarea naționalei României la Cupa Mondială din 1990 din Italia
De asemenea, cu această ocazie el a fost întrebat și despre acele stenograme apărute recent în spațiul public, care prezentau o discuție purtată de dictatorul Nicolae Ceaușescu în cadrul unei ședinte a Comitetului Politic din cadrul Partidului Comunist Român cu soția sa Elena, Constantin Dăscălescu și Silviu Curticeanu, din care principalul mesaj desprins era că echipele Dinamo, Steaua și Universitatea Craiova ar fi urmat să fie desființate în cazul în care România nu ar fi ajuns în cele din urmă la Cupa Mondială din Italia.
„Singurul meci pe care l-am jucat pe final, dar calificarea am avut-o de la început, să nu uităm. S-a început cu Bulgaria 3-1 în deplasare, cu golul meu. Am deschis drumul.
A fost fantastic, amintiri extraordinare de la acel meci. Am revenit de la 1-0 pentru ei. Ceva senzațional. S-a întâmplat după 20 de ani să mergem la Mondiale. Și situația care era în România… Cred că am adus multă bucurie oamenilor.
Știți foarte bine care era situația. Noi ca fotbaliști probabil n-am simțit-o atât de profund. Eram implicați și cu fotbal, eram implicați și în campionat, în cupele europene, echipa națională, deci tot timpul făceam deplasări. Nu ni s-a părut o perioadă chiar atât de dificilă, dar ne-am dedicat total din punct de vedere fotbalistic.
Ce a spus fostul fotbalist de la Dinamo despre faptul că Nicolae Ceaușescu lua foarte serios în calcul la acel moment să desființeze cele mai importante echipe din țară: „Nu știm despre așa ceva”
(n.r. Despre acele stenograme) Noi n-am simțit nimic atunci. Nu știm despre așa ceva. Cel puțin eu habar n-am. Noi ne pregăteam 100% pentru fiecare meci. N-am avut nicio discuție. Noi trebuia să jucăm, să facem oamenii fericiți, să nea dea și nouă acolo un video.
Au fost multe meciuri. Le-am jucat pe toate până la cel cu Danemarca. Din ’85 de când am început să fiu la echipa națională. Meciul cu Finlanda am dat gol în preliminariile pentru Mondialul din ’86. A fost meciul ăla cu Irlanda, am făcut 0-0, dar nu ne-am calificat.
Apoi au fost Europenele, meciuri fantastice cu Spania, multe meciuri la echipa națională. Din păcate nu ne-am calificat nici la Mondiale și Europene. Apoi am reușit. Pentru mine ’88, ’89, ’90 au fost cei mai frumoși ani. Am ajuns la apogeu. Nu o să uit golul cu Spania”, a spus Dorin Mateuț, potrivit fanatik.ro.