Doliu în marea familie a lui Gică Hagi de la Farul. A murit Dumitru Tănase

Farul Constanța este în doliu după moartea lui Dumitru Tănase, legendarul mijlocaș care a jucat aproape 200 de meciuri în tricoul „marinarilor”. Clubul a transmis un mesaj emoționant de condoleanțe.

Farul Constanța, în doliu după pierderea unui simbol

Farul Constanța trece prin momente dificile după ce a anunțat, luni, 7 iulie 2025, moartea fostului mare mijlocaș Dumitru Tănase. Acesta s-a stins din viață la vârsta de 81 de ani, lăsând în urmă o moștenire sportivă impresionantă, cu aproape 200 de apariții în primul eșalon al fotbalului românesc.

Dumitru Tănase a fost un veritabil simbol al „marinarilor”, jucând pentru Farul timp de 12 ani, între 1963 și 1975. De-a lungul acestei perioade, el a demonstrat nu doar talent, ci și o devotare exemplară pentru echipa sa de suflet, devenind unul dintre cei mai respectați fotbaliști ai generației sale.

Gică Hagi, gest special pentru Dumitru Tănase la împlinirea vârstei de 80 de ani

În martie 2024, la aniversarea de 80 de ani a fostului mijlocaș, Gică Hagi i-a pregătit o surpriză emoționantă: Dumitru Tănase a fost invitat să dea lovitura simbolică de start la un meci cu CFR Cluj, care s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.

Pe lângă acest moment special, Gică Hagi i-a oferit un tricou cu semnăturile jucătorilor Farului, un gest care a subliniat respectul și aprecierea de care s-a bucurat Dumitru Tănase din partea clubului și a fanilor.

Farul a transmis un mesaj emoționant de condoleanțe

Tristul anunț al trecerii în neființă a lui Dumitru Tănase a fost făcut chiar de Farul Constanța, pe rețelele de socializare. Clubul a rememorat cariera impresionantă a fostului fotbalist și a transmis un mesaj de condoleanțe familiei îndoliate.

„Farul Constanța anunță cu tristețe trecerea în neființă a fostului mijlocaș Dumitru Tănase, la vârsta de 81 de ani!

Produs al centrului de copii și juniori al Farului, Dumitru Tănase a evoluat pentru formația noastră în aproape 200 de partide în primul eșalon, în perioada 1963–1975. Sincere condoleanțe familiei îndurerate!”, se arată în mesajul clubului.

Povestea începutului de carieră: visul devenit realitate

Dumitru Tănase a debutat la Farul într-un mod cu totul special. În 1965, pe când avea doar 19 ani, a fost titularizat de antrenorul Peter Steinbach într-un meci cu Steagul Roșu Brașov, după ce a fost chemat direct de la echipa de juniori.

Acesta povestea cu emoție, într-un interviu acordat cu ani în urmă pentru Ziua de Constanța, cum a trăit acele momente:

„Farul avea un meci la Brașov, cu Steagul Roșu. Antrenorul Peter Steinbach a avut divergențe cu Moroianu, nu l-a mai luat în lot și i-a zis lui Petre Comăniță: «Picule, cine joacă la juniori extremă dreapta?». «Tănase», a fost răspunsul. Așa am ajuns în autocar spre Brașov. Aveam doar 19 ani și eram lângă mari fotbaliști precum Dinulescu, Bukkosi, Neacșu sau Stancu.”

Dragostea pentru Farul și bucuria de a juca pe stadionul din Constanța

Pentru Dumitru Tănase, Farul a reprezentat mai mult decât un simplu club. A fost visul copilăriei lui, pe care l-a împlinit atunci când a pășit pe gazonul stadionului din Constanța.

„Am copilărit lângă stadion și visul oricărui băiat care trecea pe lângă arenă era să ajungă fotbalist sau măcar să calce o dată pe gazon. A fost o perioadă extraordinară. Am trăit emoții intense și am avut o plăcere deosebită să joc pentru Farul”, mărturisea Dumitru Tănase.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare