„Doar Dan Petrescu e profesionist acolo”! Conducerea celor de la CFR Cluj, demolată de multiplul campion al României!

CFR Cluj a ratat în această vară calificarea în faza principală a UEFA Conference League, ardelenii concentrându-se în acest moment pe competițiile interne. „Feroviarii” ocupă poziția cu numărul patru în clasamentul SuperLigii, cu 13 puncte acumulate după șapte meciuri jucate. Elevii „Bursucului” au o partidă în minus față de celelalte competitoare, deoarece au amânat-o pentru a se concentra pe parcursul european.

Fostul portar al celor de la CFR Cluj a discutat despre situația din cadrul clubului. I-a „dezmembrat” pe oficiali, caracterizând cu ajutorul unui cuvânt ceea ce se petrece în Gruia: amatorism.

Giedrius Arlauskis a pus „tunurile” pe conducerea lui CFR Cluj

Se cunoaște destul de bine faptul că Giedrius Arlauskis (36 de ani) are o relație de prietenie cu Marian Copilu, fostul președinte al ardelenilor. Lituanianul s-a luat de actuala conducere, considerând că nu dă dovadă de profesionalism.

În opinia fostului campion al României, care a evoluat timp de patru ani în culorile ardelenilor, Dan Petrescu este singurul din cadrul clubului care face lucrurile într-un mod care poate conduce către succes. Arlauskis a discutat și despre Nelu Varga, care pompează sume importante de bani la CFR Cluj în ultima vreme, însă fără rezultat.

„CFR Cluj a fost condusă de profesioniști când a făcut performanță. Acum, doar Dan Petrescu e profesionist acolo. Acum, la CFR, din partea conducătorilor e amatorism total. Eu știu despre ce e vorba, am fost și eu acolo. Din păcate, Neluțu a băgat bani, dar performanță mai puțină.

El încasează acum, dar performanță nu mai e. Performanța costă bani. Petrescu a făcut performanță, are valoare, dar are nevoie de conducători care știu meserie. CFR nu are așa ceva acum. Petrescu nu poate să facă singur minuni”, a declarat Giedrius Arlauskis, la Digi Sport.

  • Giedrius Arlauskis a cucerit cinci titluri de campion al României alături de CFR Cluj, între 2018 și 2022.
  • Mai are două medalii în palmares, obținute cu Unirea Urziceni (2009) și FCSB (2015).

Andres Sfait, la un pas de a semna cu ardelenii lui Dan Petrescu

Andres Sfait (19 ani), extremă legitimată în prezent la Salernitana, în Serie B, este foarte aproape de revenirea în orașul natal, fiind dorit de CFR Cluj.

Gianluca Di Marzio, jurnalist italian cu multă experiență în ceea ce privește transferurile la nivel înalt, a făcut anunțul cu privire la faptul că cele două părți sunt la un pas de a ajunge la un acord.

  • Andres Sfait a evoluat de două ori pentru Salernitana în Serie A.
  • Cota sa de piață este de jumătate de milion de euro, potrivit portalului Transfermarkt.
  • Fotbalistul a bifat două prezențe pe gazon în tricoul naționalei U20 a României.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare