Dinamo nu scapă de titularul lui FCSB pe Arena Națională! Dorința arzătoare a fotbalistului: „Vrea cu orice preț”

La acțiunea din luna martie a naționalei României, Adrian Șut a suferit o accidentare, însă și-a revenit și poate juca în derby-ul Dinamo – FCSB. Duminică, 30 martie, de la ora 20:30, cele două rivale se întâlnesc pe Arena Națională în cadrul rundei cu numărul 2 a play-off-ului acestei ediții de SuperLiga.

Adrian Șut nu poate sta departe de partida Dinamo – FCSB: „Vrea să joace, este pregătit”

Concret, înaintea meciului din San Marino, mijlocașul roș-albaștrilor a avut o problemă la gambă. După o lovitură primită, Șut s-a ales cu un lichid în acea zonă, dar și cu o leziune musculară.

Astfel, oficialii de la FCSB l-au trimis la tratament în Serbia, la celebra Marijana Kovacevic. Vineri, 28 martie, s-a scris că Șut prezenta 70% șanse de a juca împotriva lui Dinamo. La o zi distanță, la conferința de presă organizată cu scopul prefațării partidei, antrenorul Elias Charalambous a explicat că fotbalistul a revenit la antrenamente. Așadar, vizita jucătorului în Serbia a fost de bun augur.

Mai mult, Adrian Șut vrea cu orice preț să se afle pe gazon. Este pregătit din punct de vedere fizic și le-a adus o mare bucurie roș-albaștrilor în momentul în care a afișat o mare dorință de a juca în derby.

Cipriotul de pe banca FCSB-ului a vorbit și despre atacantul Daniel Bîrligea. Și el a avut recent probleme medicale, însă acum totul este bine în privința lui. Nu se poate spune același lucru despre Mihai Lixandru. Chiar dacă prezintă o formă optimă, mai are nevoie de timp pentru a se recupera în totalitate.

Elias Charalambous: „Bîrligea este bine” / „Lixandru are nevoie de mai mult timp, dar se simte bine”

„Șut s-a întors azi (n.r. sâmbătă, 29 martie). Vrea cu orice preț să joace, va fi cu noi, este pregătit. Nu negociază, vrea să joace, e o veste foarte bună pentru noi.

Bîrligea este bine, Lixandru este într-o formă bună, dar nu pentru mâine. Are nevoie de mai mult timp, dar se simte foarte bine”, a afirmat Elias Charalambous.

Trebuie să precizăm că pe lista indisponibililor întocmită la FCSB regăsim și numele lui Florin Tănase și Joyskim Dawa. Fundașul central camerunez a primit o lovitură teribilă. Este posibil ca africanul să fi suferit o ruptură a ligamentelor la națională. Ținând cont de acest context, iată cum ar putea arăta primul „11” al roș-albaștrilor: Târnovanu – Crețu, Ngezana, M. Popescu, Radunovic – Șut, Chiricheș – Miculescu, Cisotti, Gheorghiță – Bîrligea.

NU RATA: Surpriza pe care i-o pregătește Zeljko Kopic lui Elias Charalambous. Revenire de senzație la Dinamo pentru meciul cu FCSB

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare