Dinamo caută revanșa în fața FCSB-ului. Planul pus la cale de Zeljko Kopic pentru derby-ul din Cupa României

Dinamo a pierdut contra FCSB-ului în campionat, scor 0-2, în etapa a 13-a a acestei ediții de SuperLiga. Pentru „câinii” lui Zeljko Kopic urmează confruntarea cu Hermannstadt, programată sâmbătă, 26 octombrie, de la ora 19:00, la Sibiu.

Antrenorul croat al roș-albilor dorește să producă unele modificări în echipa de start și se gândește în avans la derby-ul cu FCSB din Cupa României, care va avea loc pe 30 octombrie. Tot Dinamo va fi gazdă și de această dată, după cum a fost cazul și în runda #13.

Antonio Luna, titular pentru Dinamo contra FCSB-ului?

Zeljko Kopic nu se va putea baza pe serviciile lui Dennis Politic împotriva lui Hermannstadt. Jucătorul de profil ofensiv este suspendat din cauza „galbenelor” încasate. Astfel, Ahmed Bani îi va lua cel mai probabil locul în teren. Hakim Abdallah ar urma să evolueze în locul lui Milanov, în timp ce Raul Opruț ar fi păstrat.

La patru zile distanță de meciul cu sibienii, Dinamo va da piept din nou cu FCSB, miercuri, 30 octombrie, de la ora 21:00. Potrivit gsp.ro, tehnicianul de pe banca roș-albilor s-ar gândi să-l titularizeze pe spaniolul Antonio Luna contra campioanei României, pe postul lui Raul Opruț. Kopic vrea să folosească toate „armele” pe care le are la dispoziție în Cupă.

Dinamo ocupă poziția cu numărul șapte în campionat, având 18 puncte. Eșecul din „Derby de România” i-a scos pe „câini” din zona play-off-ului, rivalii luând-le locul în clasament.

Helmut Duckadam a criticat-o pe Dinamo, după ce marea rivală s-a impus pe Arena Națională

Helmut Duckadam a considerat că Dinamo nu va pierde derby-ul cu FCSB. Totuși, în ciuda pronosticului său, roș-albii au cedat în fața roș-albaștrilor. Fostul mare portar s-a arătat dezamăgit de prestația „câinilor” antrenați de Zeljko Kopic.

Duckadam a scos în evidență lipsa de constanță pe care o prezintă echipele din competiția internă, spunând că ar putea deveni o problemă serioasă pentru granzii SuperLigii.

„Ca rezultat și ca joc, Dinamo e o dezamăgire pentru mine. Mă așteptam la mult mai mult de la ei. Din păcate, noi nu avem o constanță în evoluții și de la un joc foarte bun, trecem la un joc foarte slab. Asta e posibil și la Dinamo, și la Rapid, și la FCSB”, a declarat Helmut Duckadam, citat de digisport.ro.

  • Daniel Bîrligea (minutul 26) și Alexandru Musi (minutul 90+3) sunt jucătorii care au punctat pentru FCSB pe Arena Națională.

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV Răspunsul lui Ionuț Negoiță pentru acţionarii de la Dinamo, care vor să răscumpere terenul de la Săftică deţinut de fostul patron

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare