Dinamo Bucureşti a învins Poli Timișoara în Liga Națională de handbal masculin

14
0
Share:

Între două meciuri în Liga Campionilor, Dinamo Bucureşti a efectuat o deplasare la Timişoara, pentru meciul cu Poli din etapa 5-a. Băieţii lui Constantin Ştefan au controlat jocul în cea mai mare parte şi au câştigat cu 28-26, potrivit Mediafax.

Citește și: Guvernul modifică legea offshore! Ce se întâmplă cu gazele din Marea Neagră

În prima repriză, Saeid Heidaridad a avut o prestaţie la nivel înalt, iar Dinamo a reuşit desprinderea fără probleme. Pe mâinile lui Ante Kuduz şi Amine Bannour în atac, care au mitraliat poarta bănăţenilor la foc continuu, oaspeţii au făcut o diferenţă de 5 goluri după 15 minute: scor 11-6. La pauză a fost 17-12 pentru Dinamo, după ce campioana a condus şi la şase goluri, cu 15-9, 16-10, 17-11.

Citește și: Curtea de Apel a luat decizia- Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea

După pauză, bucureştenii s-au mai relaxat, au mai făcut şi schimbări, iar Poli a redus diferenţa. Gazdele s-a apropiat până la două goluri, 21-23 (min. 46), dar de aici campioana nu le-a permis să intre şi în joc. Nantes, Negru şi Mousavi au ţinut lucrurile sub control, iar la final alb-roşii au obţinut a patra victorie a sezonului. În total, Dinamo a ajuns la şapte meciuri fără înfrângere, fiind la al doilea succes cu Poli după disputa din Supercupă. Pentru dinamovişti urmează un meci mare în Liga Campionilor, cu GOG, miercuri – 25 septembrie.

Sursa: Stiripesurse.ro

Share:

Leave a reply

NEWSLETTER