„Dezastruos!” Jucătorul FCSB-ului, criticat aspru după remiza cu Universitatea Craiova

Universitatea Craiova și FCSB au încheiat la egalitate, 1-1, într-un meci echilibrat, disputat duminică seara în etapa a 15-a a SuperLigii. FCSB a deschis scorul prin David Miculescu în minutul 17, iar finalul primei reprize venit cu avantaj numeric pentru oaspeți, după ce Ștefan Vlădoiu de la Craiova a fost eliminat pentru al doilea galben, primit în urma unui fault la mijlocul terenului.

Alhassan, criticat dur pentru prestația sa

În ciuda avantajului, FCSB nu a reușit să păstreze avantajul, iar gazdele au egalat în minutul 62 printr-un penalty executat de Alexandru Cicâldău. Lovitura de la 11 metri a fost acordată după ce Baba Alhassan a comis un fault asupra lui Ștefan Baiaram, decizie confirmată de VAR.

Consilierul președintelui FRF, Andrei Vochin, a caracterizat jocul lui Baba Alhassan ca fiind „dezastruos” și a subliniat că faza care a dus la penalty a pornit de la o eroare a lui Alexandru Pantea, depășit de Baiaram.

Ștefănescu a intrat bine, Luis Phelipe, la fel, dar apariția lui Baba Alhassan a fost dezastruoasă. Și Pantea, faza penalty-ului a pornit după ce l-a depășit Baiaram”, a declarat Andrei Vochin.

Fostul internațional Ilie Dumitrescu a remarcat că una dintre schimbările de la pauză a afectat negativ jocul FCSB-ului. Dumitrescu a comentat înlocuirea lui Alexandru Băluță cu Baba Alhassan, considerând că această schimbare a fost un moment crucial care a dus la pierderea avantajului.

N-am înțeles schimbarea asta, să scoți un jucător de profil ofensiv (n.r.- pe Băluță) și să-l bagi pe Alhassan. Echipa a arătat foarte bine cu Tănase și Băluță.

De ce schimbi să joci cu doi închizători? Ca să iei o decizie de genul ăsta, trebuie să vezi ce s-a întâmplat în prima repriză. Din punctul meu de vedere, acolo s-a greșit”, a transmis Ilie Dumitrescu pentru DigiSport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare