Dezastru pentru Ionuț Radu! Venezia a decis să nu-l păstreze și rămâne din nou fără echipă la finalul sezonului

Ionuț Radu (27 de ani) a semnat cu Venezia până la finalul sezonului.

Ionuț Radu pleacă de la Venezia

Venit la Venezia după o pauză de un an și 3 luni, timp în care nu a mai jucat vreun meci oficial, Ionuț Radu a arătat o mare ambiție și a fost cel mai bun jucător al echipei în mai multe rânduri. Chiar și așa, românul nu va continua la actuala echipă și din vară.

Concret, oficialii de la Venezia vor să meargă pe mâna lui Filip Stankovic, portarul care urmează să fie transferat definitiv de la Inter. Astfel, Ionuț Radu va rămâne din nou liber de contract, doar că de această dată are mai multe uși deschise, grație prestațiilor din ultimele luni.

„Venirea lui Radu a fost o ocazie bună și pentru noi, și pentru el. A profitat de această șansă, și-a demonstrat valoarea.

Călătoria nu s-a terminat: mai sunt trei partide și se poate încheia frumos. Stankovic e un portar pe care l-am dorit mult, un băiat care a muncit foarte bine în primele luni. Avem ocazia să-l luăm definitiv și o vom face, cu siguranță. În iunie, va deveni jucătorul nostru”,, a declarat directorul sportiv de la Venezia.

Trecut pe la FCSB și Dinamo, Ionuț Radu a ajuns în Italia în anul 2013, la Pergolettese Youth. Ulterior, portarul a fost transferat de Inter Milano și a fost împrumutat de-a lungul anilor la formații precum Avellino, Genoa, Parma, Cremonese, Auxerre sau Bournemouth.

Ionuț Radu, cedat gratis de Inter

Fără meci jucat din noiembrie 2023, Ionuț Radu a revenit în prim-plan. Portarul român a plecat definitiv de la Inter și a semnat pe 6 luni cu Venezia, formație în tricoul căreia vrea să-și relanseze cariera.

Chiar dacă mai avea contract cu Inter încă jumătate de an, Ionuț Radu a fost lăsat să plece liber de către oficialii clubului. Prin cedarea portarului român, gruparea de pe Giuseppe Meazza a scutit 1.6 milioane de euro, conform presei din Peninsulă.

În acest moment, Ionuț Radu valorează doar 2.5 milioane de euro, mult mai puțin decât în perioada sa de vârf. După EURO 2019, portarul era evaluat la 15 milioane de euro și era considerat unul dintre cei mai promițători tineri portari din Europa.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare