Descoperirea lui Mirel Rădoi! L-a adus la națională în 2021, iar acum este de neclintit din primul 11 al României

Mirel Rădoi (42 de ani) a fost selecționerul naționalei mari a României în perioada noiembrie 2019 – noiembrie 2021, timp în care a debutat mai mulți fotbaliști la prima reprezentativă.

Andrei Rațiu a fost pariul lui Mirel Rădoi la naționala României

Unul dintre aceștia este Andrei Rațiu, devenit om de bază la naționala lui Edi Iordănescu. Actualul fundaș al celor de la Rayo Vallecano a ajuns pentru prima dată în lotul primei reprezentative în vara anului 2021, atunci când Mirel Rădoi îl convoca pentru dubla cu Islanda și Macedonia de Nord, din preliminariile CM 2022.

Andrei Rațiu mai lucrase cu Mirel Rădoi la naționala de tineret a României, însă a reprezentat o adevărată surpriză faptul că a fost convocat la prima reprezentativă la acea vreme. Acum, fundașul dreapta este de neclintit din primul 11 și a intrat în vizorul mai multor cluburi importante datorită evoluțiilor sale de la EURO 2024.

Andrei Rațiu are o poveste specială! A plecat la 6 ani din România

 “Am spus atunci (n.r. când a ajuns la naționala României) că visul meu este să îmi văd părinți în tribune la un turneu final și că asta se va întâmpla vara viitoare. Uite că așa va fi. E o grupă foarte grea, niciun meci nu va fi ușor. Trebuie să fim concentrați de la primul meci. Probabil că în grupă va ajunge și Ucraina.

Prima amintire cu mingea de fotbal este la Unirea, în satul bunicilor, aveam 4-5 ani și mă jucam cu bunicul meu. Cred că datorită lui am ajuns să joc fotbal, ne uitam la meciuri împreună, la televizor. La 6 ani am venit în Spania. Cu părinții am vorbit mereu în limba română, asta m-a ajutat să nu uit limba.

Niciodată nu am luat în calcul să joc pentru Spania, mereu m-am gândit la România. Pentru mine e foarte emoționant momentul de la imn. Mai ales când jucăm acasă. Mi se face pielea de găină, mă gândesc la multe lucruri și, sincer, îmi vine să și plâng”, a declarat Andrei Rațiu, la finalul anului 2023, potrivit FRF.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare