Dennis Politic dă semne că ar vrea la FCSB: „Mă bucură interesul lor”

După cum se știe deja destul de bine, Dennis Politic a ajuns recent în atenția celor de la FCSB, chiar patronul Gigi Becali fiind cel care a vorbit în mod public, în mai multe rânduri, despre acest subiect în ultima perioadă.

Ce crede Dennis Politic despre interesul celor de la FCSB pentru transferul lui: „Mă bucură, dar nu a discutat nimeni cu mine deocamdată”

De exemplu, la un moment dat el a lăsat de înțeles că ar fi dispus în principiu să le ofere celor de la Dinamo o sumă de aproximativ 1.5 milioane de euro pentru ca acest transfer să se realizeze încă din această vară.

„Dinamo nu se bate la titlu, e greu. Ca să te bați la titlu, trebuie să ai măcar doi-trei jucători de mare valoare, cum are Craiova, cum are CFR, FCSB. Jucători de milioane. E doar Politic, să zicem, de un milion – un milion și jumătate (n.r. de euro). Nu e de ajuns”, a spus Becali la Digi Sport.

Acum, fotbalistul „câinilor” a fost întrebat direct despre această posibilitate și a spus că se bucură de acest interes existent pentru el, chiar dacă în egală măsură a ținut să puncteze că este vorba totuși despre o rivală, astfel încât această mutare ar părea destul de dificil de realizat în cele din urmă.

„Mă bucură în primul rând interesul din partea celor de la FCSB, dar din partea oricărui club m-ar bucura pentru că e un lucru bun, pozitiv, când eşti apreciat ca jucător, înseamnă că faci ceva bine, dar deocamdată sunt foarte fericit aici, mă simt bine la Dinamo şi sunt apreciat şi deocamdată cu mine nu a discutat nimeni, doar ce am auzit din presă, deci cam atât deocamdată.

Totuşi e rivală, exact, nu ştiu, nu a discutat nimeni cu mine deocamdată şi sunt foarte fericit aici, mă concentrez deocamdată doar pe revenirea mea şi mai încolo o să vedem ce se întâmplă”, a spus Dennis Politic, potrivit orangesport.ro.

Cum vede Zeljko Kopic această situație

De asemenea, în aceeași ordine de idei, și Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, întrebat în legătură cu acest subiect cu ocazia unei conferințe de presă susținute recent, a spus că în viziunea sa este normal să existe anumite negocieri între cele două cluburi rivale în cazul în care se dovedește că interesul celor de la FCSB pentru transferul lui Politic este unul real:

„Dennis Politic este un jucător foarte bun, cu calitate, cu caracter. Dă foarte mult pentru echipă, este foarte important pentru noi. În vară l-am promovat, a devenit căpitanul nostru. Încă poate să progreseze.

Eu nu sunt surprins că FCSB sau alte echipe arată interes pentru el. Pentru mine este important să am cei mai buni jucători la dispoziție, dar, în același timp, înțeleg că dacă echipa primește o ofertă bună, e normal să se negocieze.

Când este vorba despre FCSB, e altă poveste, este rivala noastră. Este ceva ce trebuie discutat la nivel de conducere”.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare