FCSB a rezolvat transferul lui Dennis Politic la FCSB.
Dennis Politic s-a temut de reacția fanilor lui Dinamo
Dennis Politic s-a alăturat unei liste generoase de fotbaliști care au lăsat-o pe Dinamo pentru FCSB. La câteva zile după ce a fost anunțat oficial la campioana României, jucătorul a postat un mesaj plin de entuziasm și le-a făcut o promisiune fanilor roș-albaștrii.
”Sunt bucuros să mă alătur campioanei României. Vin cu multă motivație, dorință de muncă și determinarea de a da totul pe teren pentru culorile acestei echipe.
Știu ce înseamnă această responsabilitate și sunt pregătit să lupt pentru a ne atinge obiectivele și să răsplătesc încrederea oferită. Ne vedem pe teren!”, a scris Dennis Politic pe rețelele sociale.
Pentru a-l aduce pe Dennis Politic la FCSB, Gigi Becali le-a plătit celor de la Dinamo aproape un milion de euro, plus Alexandru Musi la schimb.
Galeria FCSB-ului, mesaj clar pentru Dennis Politic
Dennis Politic a ajuns la Dinamo în vara anului 2023, liber de contract. Fotbalistul a reușit să se integreze rapid în Superliga și să devină unul dintre cei mai buni jucători din trupa lui Zeljko Kopic.
În cele din urmă, Dennis Politic va îmbrăca tricoul rivalei FCSB din noul sezon, spre dezamăgirea fanilor lui Dinamo. Întrebat cum va fi primit fotbalistul de galeria campioanei României, Gheorghe Mustață i-a transmis un mesaj clar jucătorului.
„Cine va respecta acest club și va juca pentru culorile acestea, va fi respectat de noi. Indiferent de unde vine, asta e clar. (n.r. despre imaginile în care Politic scanda împotriva roș-albaștrilor) Nu știu, nu am văzut imaginile. Nici nu mă interesează, nu are importanță. Posibil să mai fie și alte transferuri în această vară, eu așa cred”, a spus Gheorghe Mustață, pentru Sportpesurse.ro.
Lista fotbaliștilor care au trădat Dinamo pentru FCSB:
- Dorinel Munteanu
- Radu Niculescu
- Adrian Pitu
- Alexandru Păcurar
- George Galamaz
- Mihăiță Pleșan
- Adrian Cristea
- Valentin Lemnaru
- Srdjan Luchin
- Gabriel Tamaș
- George Țucudean
- Ciprian Marica
- Harlem Gnohere
- Valerică Găman
- Cristi Bălgrădean
- Diogo Salomao
- Andrei Marc
- Cătălin Straton
- Deian Sorescu
- Dorin Rotariu
- Mihai Popescu
- Daniel Popa