Dennis Man pleacă de la Parma, după ce Kyle Krause a trecut peste capul lui Cristi Chivu

Dennis Man i-a exasperat în ultimele două etape pe fanii celor de la Parma prin ratările sale uriașe din finalurile meciurilor cu Lazio din deplasare și Como de pe teren propriu, dar, chiar și în aceste condiții, a fost apărat de fiecare dată de antrenorul Cristi Chivu.

Tehnicianul român chiar a spus după înfrângerea de sâmbătă de pe „Ennio Tardini” că este hotărât să îl susțină „până la moarte” pe conaționalul său, un mesaj mai mult decât clar că și-ar dori ca acesta să continue la gruparea gialloblu și din sezonul viitor.

Renunță Parma la Dennis Man în vară la cererea patronului american Kyle Krause, peste capul lui Cristi Chivu? Ce susțin jurnaliștii italieni

Ratarea uriașă a lui Dennis Man din meciul contra lui Como. Foto: digisport.ro

Doar că, pe de altă parte, jurnaliștii italieni de la tuttomercatoweb.com susțin că despărțirea de Man este iminentă în această vară, semn că este destul de probabil ca în această chestiune să fi intervenit chiar patronul clubului, americanul Kyle Krause.

„Cea mai dificilă sarcină pentru antrenorul român ar putea fi readucerea la viață a compatriotului Dennis Man. Ieri (n.r. sâmbătă, contra lui Como), jucătorul a ratat golul egalizator de la doi pași de poartă și apoi a încasat lovitura. Man se gestionează foarte greu și deocamdată nici tratamentul lui Chivu nu funcționează.

Ieri, pe Tardini, a atins cel mai de jos punct al aventurii sale la Parma. Man, care a intrat să schimbe jocul, a ratat toate ocaziile și a trebuit să suporte chiar și fluierăturile fanilor. O lovitură dură, greu de digerat pentru un băiat atât de luptător, care acum a trecut de la star la rezervă.

Fanii Parmei, însă, și-au exprimat dezamăgirea nu atât pentru prestația de ieri, cât pentru o suprapunere de lucruri. Man a fost acuzat după ultimele meciuri că nu a avut niciodată în teren spiritul de luptă și agresivitatea necesare pentru a ieși în evidență.

„La finalul sezonului va fi probabil un adio”

Jucătorul de la începutul sezonului, care obișnuia să marcheze și să decidă meciurile, a lăsat acum locul unuia speriat, care nu a mai marcat din decembrie.

Rămâne faptul că la finalul sezonului va fi probabil un adio și de aceea se lucrează la o coabitare în aceste ultime partide. Chivu, care l-a protejat pe băiat, va continua să lucreze în același mod, încercând să scoată ce e mai bun din el.

Pe de altă parte, huiduielile fără generozitate de pe Tardini (doar dintr-o parte a stadionului), care au căzut pe un jucător în dificultate care nu poate ieși dintr-un moment dificil, nu ajută. Acest lucru nu este constructiv, Parma nu este în siguranță și are nevoie și de Man pentru a-și atinge obiectivul.

În cursul săptămânii a ajuns în oraș și antrenorul român Lucescu, pentru a vorbi cu băiatul și a-i cunoaște starea: se încearcă în toate felurile, Parma încearcă să-l ajute pe Man. Relația cu fanii, însă, este foarte uzată până acum”, a notat sursa citată în legătură cu acest subiect.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare