Dennis Man, OUT din lotul Parmei! Anunțul italienilor

Dennis Man (25 de ani) a fost unul dintre cei mai buni fotbaliști ai Parmei în acest sezon, dar și unul dintre jucătorii care au atras atenția în Serie B.

Evoluțiile acestuia l-au făcut să intre în atenția mai multor cluburi importante din Europa, dar și să fie unul dintre jucătorii vizați de Edi Iordănescu pentru EURO 2024.

Dennis Man nu va juca pentru Parma în meciul de sâmbătă

Vineri seara, italienii de la ParmaLive au transmis că Dennis Man va fi indisponibil pentru partida contra celor de la Lecco, programată mâine seară, 27 aprilie, de la ora 15:00. Aceștia nu au specificat și care este motivul absenței, însă, cel mai probabil, este vorba despre o accidentare, asta deoarece românul nu se afla în pericol de suspendare.

Sunt douăzeci și trei de jucători convocați la Parma de către Fabio Pecchia pentru meciul de mâine cu Lecco. Cruciații au o absență importantă în atac și trebuie să se descurce fără Dennis Man„, au notat italienii.

33 de meciuri, 13 goluri și 6 pase decisive sunt cifrele lui Dennis Man în acest sezon la Parma.

Ce salariu cere Dennis Man pentru a continua la Parma

Recent, presa din Italia a dezvăluit faptul că Dennis Man ar înclina balanța în favoarea rămânerii la Parma. Potrivit celor de la parmatoday.it, prelungirea contractului dintre Man și „cruciați” a fost pregătită deja, fiind pur și simplu o chestiune de timp până când românul va pune pixul pe hârtie.

Salariul lui Dennis Man este de 1.2 milioane de euro pe sezon. Fotbalistul dorește să primească mai mult pentru a rămâne la Parma. Fostul jucător de atac al celor de la FCSB speră că va putea obține două milioane de euro pe an.

Conducătorii clubului din Serie B nu au fost foarte încântați de pretențiile financiare ale românului, însă evoluțiile sale i-ar fi determinat pe aceștia să îi satisfacă cerința.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare