Dennis Man, la Borussia Dortmund? Anunțul lui Giovanni Becali, după sezonul excelent al românului la Parma

Dennis Man (25 de ani) a reușit să promoveze cu Parma în Serie A, la capătul unui sezon în care a avut evoluții remarcabile.

Dortmund s-a interesat de transferul lui Dennis Man

Internaționalul român le-a atras atenția mai multor cluburi importante din Europa, printre care și Borussia Dortmund. Actuala semfinalistă din Champions League a purtat discuții în ceea ce privește posibilitatea unui transfer al lui Dennis Man, însă Giovanni Becali a dezvăluit că nu există nicio grabă din partea fotbalistului pe care îl așteaptă turneul final din Germania.

La fel ca și pentru alți internaționali români, EURO 2024 poate fi decisiv în ceea ce privește cariera lui Dennis Man și viitoarea sa destinație.

„Deocamdată mai au un meci, sunt în Serie A. Am avut două întâlniri cu ei, probabil o să am și altele. S-ar putea să respecte contractul încă un an, peste 7 luni rămân amândoi liberi, pot să plece unde vor. Nu este o grabă, eu, Dennis și Mihăilă avem o liniște exemplară.

Clubul ne invită, eu îi întreb dacă ajung unde am zis noi și dacă zic nu, atunci le spun că mai avem timp. Mai este timp destul, vor și ei o vacanță de câteva zile, după se duc la lot, după EURO mai au o vacanță, încep pregătirile și se poate semna oricând.

Am fost la Atletico Madrid cu ei (n.r. reprezentanții lui Dortmund), am stat lângă Vasquez, așteptăm pentru că nu este o problemă. Și Dortmund joacă în Champions League, nu se știe dacă activează opțiunea lui Sancho. A fost vândut de ei cu 80 și ceva de milioane, iar Dortmund nu poate să dea mai mult de 40.

Sancho joacă pe dreapta și pe stânga, iar Dennis joacă numai în dreapta. Au fost discuții, nimic mai mult. Discuțiile principale cu Parma sunt la viitoarele salarii ale lui Mihailă și Man”, a spus Giovanni Becali, cel care a intermediat transferul lui Dennis Man de la FCSB la Parma, la începutul anului 2021, potrivit Fanatik.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare