Dennis Man, la al doilea penalty ratat din toată cariera! Cifrele românului de la punctul cu var

Marți seara, România a remizat cu Bulgaria, într-un amical disputat pe stadionul Steaua din București.

Ghinion pentru Dennis Man

În minutul 51 al partidei, Dennis Man a luat mingea și a executat de la punctul cu var, însă șutul său a fost ghicit de portarul bulgar, astfel că tabela a rămas neschimbată. Penalty-ul din meciul de aseară a fost doar al doilea ratat din întreaga carieră a fotbalistului de la Parma.

Primul a avut loc tot în acest sezon, în noiembrie 2023, atunci când Dennis Man a ratat un penalty într-un meci cu Modena, din Serie B.

Penalty-urile executate de Dennis Man în carieră

  • Sănătatea Cluj – FCSB 1-6 (2017, Cupa României) – transformat
  • Backa Topola – FCSB 2-2 (2020, Europa League) – transformat
  • România U21 – Malta U21 4-1 (2020, calificări EURO 2021) – transformat
  • FCSB – UTA 3-0 (2020, Superliga) – transformat
  • Parma – Frosinone 3-1 (2021, Serie B) – transformat
  • Lecce – Parma 2-4 (2023, Cupa Italiei) – transformat
  • Parma – Sudtirol 2-0 (2023, Serie B) – transformat
  • Modena – Parma 1-1 (2023, Serie B) – ratat
  • România – Bulgaria 0-0 (2024, amical) – ratat

Răzvan Marin trebuia să execute penalty-ul

Dennis Man a spus că el a cerut să execute lovitura de la punctul cu var, primul jucător desemnat fiind Răzvan Marin.

Ne doream să câştigăm acest meci, am pregătit meciul pentru a câştiga, din păcate nu am reuşit. Înţelegem publicul, e alături de noi şi îşi doreşte rezultate. Nu eram eu desemnat, Răzvan Marin era. Eu eram al doilea, i-am cerut să mă lase să bat, m-a lăsat, dar din păcate nu am reuşit să înscriu. Asta este, de mâine la muncă şi o luăm de la capăt.

Important e să mergem încrezători la EURO. Aceste două amicale le pregătim cât putem noi de bine, încercăm să scoatem maxim, iar când ajungem în Germania să fim 100%. (N.r. a fost un test reuşit) Pot să spun că da. Toată lumea îşi doreşte să câştige, chiar şi meciurile amicale, dar eu sunt încrezător şi cred că vom fi pregătiţi în Germania.

Mister decide, noi suntem la dispoziţia lui, e decizia lui. Ne-am uitat, sunt adversari puternici, dar sunt încrezător, am încredere în echipă. Publicul a fost tot timpul alături de noi, chiar şi când am avut rezultate mai puţin bune, îi aşteptăm în număr cât mai mare în Germania.

(N.r. Vă e frică de accidentări) Am pus piciorul, am încercat să tratăm meciul ca pe unul oficial, nu ne este frică de accidentări. Sperăm să ieşim din grupe la EURO”, a declarat Dennis Man, pentru Antena Sport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare