Denis Drăguș (25 de ani) nu traversează cel mai bun moment al său.
Goztepe vrea să-l împrumute pe Denis Drăguș
Chiar dacă a avut un sezon modest la Trabzonspor, Denis Drăguș continuă să fie titular la naționala României și să aibă cluburi interesate de transferul său. Cel mai vehiculat nume este al celor de la Goztepe, formație care plănuiește să-l împrumute un sezon pe atacant.
Potrivit presei din Turcia, Goztepe este dispusă să-i suporte însă doar 750.000 de euro din salariul de 1.5 milioane de euro al kui Denis Drăguș pentru fiecare sezon. Rămâne de văzut care va fi decizia lui Trabzonspor, în condițiile în care există interes și din partea altor cluburi pentru jucător.
Gaziantep și Watford sunt și ele atente la situația lui Denis Drăguș, atacantul lipsit de realizări în sezonul 2025/2026.
Ce spunea Florin Manea, agentul lui Denis Drăguș
Denis Drăguș a semnat cu Trabzonspor chiar în timpul EURO 2024, după un sezon impresionant la Gaziantep. În cele din urmă, atacantul român nu a reușit să dea același randament și la actuala formație, iar până în acest moment are doar 3 goluri marcate.
Drăguș s-a confruntat și cu două accidentări care l-au scos din circuit pentru mai multe luni, iar turcii au scris că Trabzonspor se va despărți de fotbalist în această vară. Agentul Florin Manea a dezvăluit în exclusivitate pentru Sportpesurse.ro că jucătorul român vrea să continue la actualul club și din stagiunea viitoare.
„E concentrat pe ceea ce are de făcut, nu vrea să plece de la Trabzonspor. Își dorește să continue, se simte bine, îi place clubul. Are nevoie de timp pentru acomodare, de încredere, a avut și acele accidentări care l-au scos din circuit. Am fost mereu în relații bune cu Denis Drăguș.
Să vă mai spun ceva. Oamenii care își doresc să facă lucruri mari au și păreri contradictorii, eu nu sunt omul care să vreau să mi se dea dreptate mereu, ci vreau să mă contrazică cineva, dar pe argumente„, a spus Florin Manea.