Denis Drăguș (25 de ani) este dorit de Gigi Becali (66 de ani) la FCSB din noul sezon.
Turcii anunță că sunt șanse ca Drăguș să ajungă la FCSB
Aflat de la începutul sezonului în Turcia, Denis Drăguș a avut probleme de acomodare, iar mai apoi s-a confruntat cu o accidentare care l-a ținut departe de teren 3 luni. Între timp, Gigi Becali a anunțat public faptul că este dispus să ofere 2.5 milioane de euro, plus un salariu de 50.000 de euro lunar internaționalului român.
Chiar dacă este conștient că îi va fi greu să-l aducă pe Denis Drăguș la FCSB, iar agentul Florin Manea a respins din start această variantă, Gigi Becali primește speranțe din partea turcilor.
”Trabzonspor e așteptată să ia o decizie finală cu privire la situația jucătorului la sfârșitul sezonului. Dacă oferta celor de la FCSB va fi considerată atractivă, fotbalistul român va reveni probabil în țară în noul sezon”, au notat turcii de la 61saat.com.
Florin Manea: „Eu unul nu l-aș aduce pe Drăguș în România”
Cu evoluții modeste în ultimele luni, Denis Drăguș a rămas în atenția lui Gigi Becali, iar patronul FCSB-ului a recunoscut că îl dorește pe atacant la formația sa. Acest lucru pare însă greu de crezut în momentul de față, în condițiile în care fotbalistul are un salariu uriaș la Trabzonspor și a evoluat în străinătate în ultimii ani.
Chiar dacă Gigi Becali i-a propus un salariu cu mult peste media Superligii, Denis Drăguș trebuie să renunțe la mai mult de jumătate din bani ca să îmbrace tricoul FCSB-ului, lucru care pare imposibil la ora actuală.
„Eu nu știu nimic. 50.000 de euro? E cam puțin. El are 150.000 de euro lunar acolo. Pe mine nu m-a sunat domnul Gigi Becali. Nu cred că are vreo legătură că este finul lui Marius Șumudică, dar nu cred că ar reveni în România din cauza banilor.
Are doar 3 luni acolo, situația lui se poate schimba de la o zi la alta. Eu unul nu l-aș aduce în România, poate dacă își ia alt agent, să îl aducă el”, a spus Florin Manea, pentru Sportpesurse.ro.