Denis Drăguș, înapoi pe teren! Se încheie coșmarul pentru atacantul României, fără meci jucat din decembrie

Denis Drăguș (25 de ani) s-a accidentat la jumătatea lunii decembrie la Trabzonspor.

Denis Drăguș revine la Trabzonspor

Spre finalul ultimei luni din 2024, Denis Drăguș a ieșit accidentat dintr-un meci cu Galatasaray. Românul a fost diagnosticat cu o afecțiune la ligamentul colateral extern al genunchiului drept și a fost nevoit să iasă din circuit timp de două luni.

Inițial, Denis Drăguș a sperat că va reveni pe teren la jumătatea lunii ianuarie, însă durerile au persistat și nu a putut relua pregătirea. De săptămâna următoare, românul se va alătura colegilor la antrenamente și este așteptat înapoi în lot pentru partida din etapa următoare, cu Konyaspor (3 martie).

Denis Drăguș speră să revină mai puternic la Trabzonspor și să arate forma excelentă din sezonul trecut. Mai mult, atacantul trage tare pentru a-l convinge pe Mircea Lucescu de faptul că merită să fie convocat pentru primele meciuri ale României din preliminariile Mondialului din 2026, programate în martie.

Vali Badea știe cine sunt atacanții pe care se va baza România

Cu aproximativ o lună înainte de startul preliminariilor pentru Mondialul din 2026, Mircea Lucescu a început să-și contureze lotul pe care se va baza la prima acțiune. Un semn de întrebare este reprezentat de cine va fi titular în centrul atacului, în condițiile în care Daniel Bîrligea și Louis Munteanu sunt în mare formă.

Vali Badea a vorbit în exclusivitate pentru Sportpesurse.ro despre această situație și l-a inclus pe Denis Alibec pe lista variantelor lui Mircea Lucescu.

„Toți trei sunt în formă Bîrligea, Munteanu, Alibec. Este decizia lui nea Mircea Lucescu și sper să fie una de bun augur pentru echipa națională. Bîrligea și Munteanu sunt doi jucători de viteză, care se pot bate pentru acest post, e clar. Alibec este un alt stil de atacant, care joacă mai mult cu spatele la poartă. În schimb, ceilalți doi sunt mai de viteză, cer mingea în profunzime, apar ușor la finalizare și pot surprinde echipele adverse. Mie îmi place de ei”, a spus Vali Badea.

21 de goluri în 72 de meciuri sunt cifrele lui Valentin Badea la FCSB.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare