Demis de la Barcelona, Xavi este dorit de Manchester United și AC Milan! A refuzat deja o ofertă concretă

Xavi (44 de ani) nu duce lipsă de oferte după plecarea de la Barcelona, iar tehnicianul se află pe agenda marilor cluburi din Europa.

Xavi a refuzat naționala Coreei de Sud! Unde poate ajunge

Manchester United și AC Milan sunt cu ochii pe situația lui Xavi și, cel mai probabil, vor exista contacte între cele două părți. Dorința antrenorului este însă să își ia un an de pauză, asta după ce a avut două sezoane solicitante alături de Barcelona, anunță spaniolii de la AS.com.

Rămâne de văzut dacă Xavi își va respecta planul sau va accepta o propunere de a reveni pe banca tehnică. De menționat este că fostul antrenorul al Barcelonei a decis deja să spună pas unei oferte venite de la naționala Coreei de Sud, chiar dacă avea posibilitatea să devină selecționer.

Cel mai probabil, Xavi își dorește să continue în Europa și să obțină la fel de multe trofee ca și în perioada în care a fost fotbalist.

Xavi, demis de la Barcelona

Deși ajunsese la un acord de prelungire a contractului cu Barcelona, Xavi a părăsit banca formației blaugrana. Anunțul catalanilor vine într-o perioadă în care s-a scris din ce în ce mai mult despre negocierile cu Hansi Flick și șansa acestuia de a prelua echipa spaniolă.

Relația dintre Xavi și Laporta s-a degradat semnificativ în ultima perioadă, iar președintele Barcelonei a decis să renunțe la tehnicianul care a cucerit titlul de campion în sezonul precedent.

Președintele FC Barcelona, ​​Joan Laporta, l-a informat în această după-amiază pe Xavi Hernández că nu va continua ca antrenor al primei echipe în sezonul 2024-25.

Întâlnirea a avut loc la Joan Gamper Sports City și au fost prezenți vicepreședintele sportiv, Rafa Yuste, și directorul sportiv, Anderson Luís de Souza, Deco, precum și asistenții lui Xavi, Òscar Hernández și Sergio Alegre.

FC Barcelona vrea să-i mulțumească lui Xavi pentru munca sa ca antrenor, care se adaugă unei cariere de neegalat ca jucător și căpitan de echipă, și îi dorește tot norocul din lume. În zilele următoare, FC Barcelona va raporta noua structură a primei echipe„, a transmis Barcelona.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare