Decizie radicală luată de Ruben Amorim. Cum a schimbat strategia antrenorul lui Manchester United înainte de meciul cu FCSB

Ruben Amorim a luat o decizie radicală în ceea ce privește primul „11” al celor de la Manchester United în Europa League.

Decizie radicală luată de Ruben Amorim în Europa League. Cum a schimbat primul „11”

Manchester United a obținut o victorie dramatică în fața lui Rangers, în UEFA Europa League, scor 2-1. În acest meci din etapa precedentă a competiției, poarta englezilor a fost apărată de turcul Altay Bayindir.

Antrenorul Ruben Amorim a luat decizia de a-l scoate din poartă pe camerunezul André Onana, care fusese titular incontestabil până în acel moment. Totuși, greșelile recente ale lui Onana, în special în partida de campionat împotriva celor de la Brighton, l-au determinat pe tehnicianul portughez să îl treacă pe banca de rezerve.

Altay Bayindir, în vârstă de 27 de ani, nu apărase până acum în Premier League, dar a mai fost titular pentru Manchester United în Cupa Angliei și Cupa Ligii Angliei. În competițiile europene, Onana era preferat, însă Amorim a decis să-i ofere o șansă turcului Bayindir.

Având în vedere că Amorim a mizat din nou pe Onana în Premier League, pentru meciul cu Fulham, sunt șanse ca turcul Bayindir să fie în continuare preferat în Europa League.

  • 10 milioane de euro este cota de piață a lui Bayindir, potrivit portalului de specialitate Transfermarkt.com

Mesajul lui Radu Drăgușin pentru Gigi Becali. Ce a ținut să-i transmită patronului de la FCSB: „Nu aș fi visător!”

Radu Drăgușin a dat verdictul în ceea ce privește marele meci dintre FCSB și Manchester United, în UEFA Europa League.

Concret, fundașul celor de la Tottenham le ține pumnii jucătorilor de la FCSB, dar a avut un mesaj special pentru Gigi Becali. Radu Drăgușin consideră că Manchester United se află la un nivel uriaș, motiv pentru care tinde să fie realist cu privire la deznodământul meciului dintre FCSB și englezi.

„Am urmărit meciul și am văzut că FCSB a câștigat cu 3-2. I-am trimis un mesaj lui Adrian Șut pentru a-l felicita atât pentru goluri, cât și pentru victorie. Este o mare mândrie pentru România și pentru fotbalul românesc. În acest moment, sunt printre cele mai bune opt echipe, ceea ce reprezintă o șansă uriașă de a ajunge direct în următoarea etapă, fără a trece prin play-off.

Nu vreau să fiu visător. Manchester United este una dintre cele mai puternice formații din competiție. Lotul lor este format din jucători de o valoare extraordinară.

Cu toate acestea, așa cum s-a întâmplat și la EURO, nimeni nu se aștepta să învingem Ucraina și să ne calificăm. În fotbal, orice este posibil. Totul depinde de forma echipelor în ziua respectivă. Eu am încredere că vor obține un rezultat pozitiv pe Arena Națională și le țin pumnii”, a declarat Radu Drăgușin pentru Digi Sport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare