Decizia luată de Mircea Lucescu înainte de Crăciun poate afecta viitorul său la națională și calendarul echipei în 2025

Mircea Lucescu suferă de coxartroză și are nevoie de o proteză la șold. Selecționerul de 79 de ani al României spera că va putea evita operaţia la şold, însă, în cele din urmă, nu va putea ocoli intervenţia chirurgicală.

„Il Luce” va efectua o intervenție chirurgicală în străinătate pe data de 16 ianuarie. Oricum, va avea destul timp la dispoziție să se recupereze și să pregătească debutul în campania de calificare la Campionatul Mondial din 2026.

Operaţia nu e complicată

Antrenorul naţionalei României a mai avut o intervenție similară și la șoldul stâng și în mod normal această nouă operație nu este una complicată și nu-l expune la niciun risc major, conform fanatik.ro.

Mircea Lucescu și „tricolorii” debutează în noua campanie de calificare la Campionatul Mondial din 2026 pe data de 21 martie.

În 2024, România a câştigat grupa C3 din Liga Națiunilor şi a urcat în a doua urnă valorică. În 2025, vom încerca să ne calificăm la CM 2026, de pe continentul american. Din grupa noastră preliminară mai fac parte Austria, Bosnia&Herțegovina, Cipru și San Marino.

Topul lui Mircea Lucescu pentru 2024

„Il Luce” a revenit pe banca naţionalei după ce Edi Iordănescu a refuzat prelungirea contractului, în urma participării la EURO 2024.

Pe lângă rezultatele echipei naționale, Il Luce are cuvinte de laudă și pentru o echipă care reprezintă România, FCSB.

”A fost un an bun pentru fotbalul românesc dacă ținem cont de calificarea la turneul final din Germania și de succesiunea de victorii din Liga Națiunilor. De asemenea, jocurile Stelei (n.r. FCSB) din Europa League, de multă vreme nu am mai avut o echipă la nivelul ăsta.

Un pas înainte dacă ținem cont că am avut ani dificili și care lasă loc speranței pentru suporterii români de a duce echipa asta la un campionat mondial.

Avem echipă bună, jucători excelenți pentru nivelul din momentul de față și multe posibilități de a crește, de a evolua dacă ținem cont de vârsta lor media, 25-26 de ani”, a afirmat Mircea Lucescu, potrivit Digisport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare