Decizia care poate schimba totul pentru Drăgușin! Tottenham vrea să-l aducă pe antrenorul care l-a expediat de la Juventus

Tottenham ia în calcul schimbarea lui Ange Postecoglou, antrenorul care a insistat pentru transferul lui Radu Drăgușin.

Tottenham îl are pe listă pe Massimiliano Allegri

Rezultatele din acest sezon sunt unele sub așteptări la Tottenham. Tocmai din acest motiv, oficialii clubului se gândesc din ce în ce mai serios la înlocuirea lui Ange Postecoglou, aflat din vara anului 2023 pe banca formației londoneze.

Potrivit englezilor, pe lista lui Tottenham se numără Graham Potter, Kieran McKenna, Brendan Rodgers, Thomas Frank și Massimiliano Allegri. Dintre aceștia, ultimul menționat este cel mai sonor nume, iar aducerea sa ar reprezenta o adevărată lovitură de imagine pentru club.

Allegri este liber de contract după despărțirea de Juventus. Italianul este însă cel care a renunțat la Drăgușin pe vremea când românul evolua în Serie A.

La acea vreme, Radu Drăgușin a fost împrumutat la Sampdoria, Salernitana și Genoa. Acum, cei doi au ocazia să lucreze din nou împreună și rămâne de văzut cât de mult va conta relația acestora din trecut.

Florin Manea, mulțumit de evoluțiile lui Radu Drăgușin la Tottenham

După mai multe luni în care nu a primit suficiente minute, Radu Drăgușin a devenit un om de bază la Tottenham, dat fiind faptul că londonezii au avut ambii fundași centrali accidentați în ultimele săptămâni. Internaționalul român s-a descurcat însă foarte bine și a fost lăudat pentru prestațiile sale de către jurnaliștii englezi.

Întrebat despre Radu Drăgușin, impresarul Florin Manea a apreciat la rândul său felul cum s-a descurcat fotbalistul, în condițiile în care a întâlnit adversari de top.

„A jucat foarte bine cu Manchester City, Aston Villa și nici cu AS Roma nu a jucat rău. A fost meciul acela cu Galatasaray când a greșit la un gol, dar se mai întâmplă. Mai trebuie să mai greșească și el, nu (n.r. râde)? Nu e robot”, a spus Florin Manea, pentru Sportpesurse.ro.

Radu Drăgușin a fost titular la Tottenham în meciurile cu Manchester City (de două ori), Aston Villa, Galatasaray, Ipswich Town, AS Roma, Fulham și Bournemouth.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare