Ianis Hagi (26 de ani) continuă să nu aibă parte de liniște la Rangers, chiar și după un meci foarte bun pe care l-a făcut.
Scoțienii au spus lucrurilor pe nume despre Ianis Hagi
După meciul cu St. Johnstone, unde a oferit o pasă de gol, Ianis Hagi a fost analizat în detaliu de către scoțieni. Internaționalului român i s-a reproșat faptul că a abuzat de anumite pase pe poziție viitoare, care nu au fost însă anticipate de către colegii săi de la Rangers.
Cu toate acestea, britanicii consideră că Ianis Hagi le va fi de ajutor celor de la Rangers, cât timp va fi legitimat la clubul de pe Ibrox.
„Cum a jucat Ianis cu St. Johnstone? Aşa şi aşa. Efortul depus a fost acceptabil, puţin cam mult jogging pentru gusturile noastre, dar era de aşteptat să caute mereu pasa decisivă. Inteligenţa lui fotbalistică, ca de fiecare dată, a fost prea mult în faţa colegilor de echipă şi chiar propriului corp.
Vedeţi, motivul pentru care un jucător cu un nume precum al lui nu a ajuns niciodată mare în fotbal, în ciuda talentului evident, este lipsa de viteză pentru un decar şi faptul că încearcă lucruri pe care corpul nu i le permite. A încercat destul de multe pase directe la care colegii n-au avut nicio şansă de a ajunge, deşi în teorie viziunea lui a fost bună.
„Mai mereu cu un pas înaintea adversarilor şi colegilor”
Mai mereu a fost aşa în tricoul lui Rangers, cu un pas înaintea adversarilor şi colegilor, dar mai ales cu un pas înaintea propriei abilităţi. Deşi unii ar putea în mod generos să-l crediteze cu pasa decisivă, având în vedere că mingea lui a condus la un autogol sub presiunea pusă de Tavernier, tehnic a fost un autogol, la care nu atribuim pase decisive.
Hagi s-a descurcat acceptabil. Nu este un Messi, este alt jucător care a devenit mai bun cu cât a jucat mai puţin. Să nu uităm, a fost de-a dreptul groaznic în Spania şi au renunţat la el destul de rapid. Dar va lucra din greu pentru Rangers şi câtă vreme va fi pe Ibrox va fi o unealtă de folosit din când în când”, au scris scoțienii.
Ianis Hagi, titular la Rangers ultima dată în urmă cu 18 luni
Ianis Hagi a fost titularizat în meciul St. Johnstone – Rangers, încheiat 0-1.
Rechemat la echipa mare a celor de la Rangers, după ce și-a renegociat contractul și a renunțat la anumite clauze, Ianis Hagi a primit minute cu porția din partea antrenorului Philippe Clement. Neinclus pe lista UEFA, internaționalul român a fost nevoit să se mulțumească doar cu partidele din campionat.
Până la meciul de astăzi, Ianis Hagi nu mai fusese titularizat la Rangers de 18 luni. Concret, ultima apariție din primul minut a românului în tricoul scoțienilor a fost pe data de 27 mai 2023, într-un meci cu St. Mirren, atunci când a evoluat 69 de minute.
De atunci, Ianis Hagi a mai fost împrumutat un sezon la Alaves, iar în restul meciurilor pentru Rangers fie a început ca rezervă, fie nu s-a regăsit în lot.